Shia LaBeouf, Anne Hathaway şi Daniel Radcliffe aduc bani frumoşi la Hollywood

Actualizat:
rp 242357 003 jpg jpeg

O fi el la început de drum, dar cu siguranţă filmele în care apare sunt printre cele

O fi el la început de drum, dar cu siguranţă filmele în care apare sunt printre cele mai vizionate din întreaga lume. Shia LaBeouf (24) va ajunge, mai mult ca sigur, unul dintre cei mai căutaţi actori din Cetatea Filmului.

Actorul a dovedit cu vârf şi îndesat că a meritat încrederea regizorilor şi producătorilor care l-au distribuit în diverse roluri precum „Transformers: Revenge of the Fallen” sau „Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull”. Revista „Forbes” l-a aşezat pe puşti, pentru a doua oară consecutiv, în topul listei cu actori care aduc cel mai mare profit unui film. „Transformers: Revenge of the Fallen” a încasat 836 de milioane de dolari, iar „Indiana Jones” 787, propulsându-l pe LaBeouf în topul celor mai prolifici actori în funcţie de salariul pe care îl primesc. Potrivit „Forbes”, pentru fiecare dolar pe care studioul l-a cheltuit plătindu-l pe actor, filmul a fost recompensat cu 81 de dolari.

image

Poziţia a doua în acest top îi revine lui Anne Hathaway (foto), care a adus producţiei „Alice in Wonderland” câte 64 de dolari pentru fiecare sută de cenţi cu care a fost plătită. În box-office-ul global, „Alice in Wonderland” a strâns un miliard de dolari.

Pe locul al treilea în topul întocmit de „Forbes” îl regăsim pe Daniel Radcliffe, simpaticul puşti din seria „Harry Potter”, care a mai urcat o poziţie faţă de anul trecut. Pe următorul loc se află Robert Downey Jr. Pentru fiecare dolar câştigat de el, producătorii filmului „Iron Man 2” au câştigat 17. Următoarele poziţii au fost revendicate de Cate Blanchett, Meryl Streep şi Jennifer Aniston, care s-au clasat amândouă pe locul şase, Johnny Depp, Nicolas Cage şi Sarah Jessica Parker.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg