Şi-a făcut 580 de operaţii estetice. Cum arăta înainte Justin Jedlica, bărbatul care a investit o sumă uriaşă în chirurgia plastică

Actualizat:
15 papusa umana ken jpg jpeg

A suferit 580 de operaţii estetice pentru a deveni păpuşa umană Ken. Dacă Barbie ar exista şi în realitate, el ar putea fi iubitul ei. Justin Jedlica a impresionat lumea întreagă cu transformarea sa de proporţii. Este, însă, dependent de chirurgia estetică. 

A spus în urmă cu ani de zile "Vreau să fiu 100% plastic" şi se pare că se ţine de cuvânt. Justin Jedlica a început transformarea acum mai bine de 20 de ani. Ţelul lui suprem este acela de a se modifica total pentru a se tranforma într-o copie fidelă a păpuşii Ken.

Acesta a intrat în atenţia presei în urmă cu peste opt ani de zile. Pe atunci deja făcuse aproximativ 190 de operaţii estetice. Nu, nu s-a oprit, a continuat seria schimbărilor, a urcat des pe masa de operaţie. În prezent, numărul lor este mult mai mare: 580. Unele dintre proceduri au fost realizate cu bisturiul, în vreme ce altele includ injectări sau intervenţii cu laserul. A investit în toate acestea o sumă uriaşă de bani. Justin Jedlica a cheltuit în jur de 600.000 de dolari până acum: Nu, nu are de gând să se oprească.

8 justin jedlica 580 de operatii estetice 6 jpg jpeg

”Provin dintr-o familie cu venituri mici şi mi-am dorit întotdeauna o viaţă mai bună. Familia mea doar a lucrat. Trebuie să o faci pentru a te întreţine. Nu am fost pus în postura de a decide care este pasiunea mea şi să o urmăresc, să o pot monetiza. Întotdeauna am adorat o mulţime de lucruri de genul, stilul de viaţă al celor bogaţi şi celebri şi, evident, am fost mereu îndrăgostit de vedete. M-am născut în 1980, atunci Michael Jackson era uriaş, la fel ca Dolly Parton şi Joan Rivers. Şi multe dintre aceste simboluri iconice pentru mine în tinereţe, toate aveau un lucru în comun: chirughia plastică”, a declarat el pentru media din ţara sa.

9 justin jedlica 580 de operatii estetice 5 jpg jpeg

Justin Jedlica este un personaj controversat, iar lumea îl priveşte cu ochi mari de fiecare dată când apare pe stradă. "Reputaţia mea este de dependent de chirurgie plastică. Imi place asta, vreau să împing limitele", spunea el. 

Acesta şi-a făcut multe transformări, lista intervenţiilor e lungă. El şi-a pus şi implanturi în bicepşi sau fesieri, dar a suferit şi cinci intervenţii la nivelul nasului. Una dintre cele mai bizare intervenţii a fost cea pentru eliminarea vaselor de sânge din frunte. 

13 justin jedlica 580 de operatii estetice 1 jpg jpeg

Priviţi în GALERIA FOTO cum arăta înainte de toate cele 580 de operaţii estetice. Era un tânăr normal, cu trăsături frumoase. 

De la începutul acestui an, ar trăi şi o poveste de iubire cu un bărbat. Au călătorit în destinaţii exotice şi s-au pozat sărutându-se. 

Foto: Profimedia, Facebook, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg