Și-a resuscitat cariera, dar Cameron Diaz s-a răzgândit iar. Actrița renunță pentru totdeauna la actorie

Cameron Diaz GettyImages 519446834 jpg

Cameron Diaz a ajuns la concluzia că decizia pe care o luase în urmă cu câțiva ani a fost într-adevăr cea mai bună pentru ea și familia sa.

Frumoasa actriță din ”Îngerii lui Charlie” abandonase lumina reflectoarelor, pentru o tihnită viață de familie și o afacere cu vinuri. De dragul prieteniei cu Jamie Foxx, Cameron Diaz a acceptat anul trecut să revină pe platourile de filmare.

Aparent, la finalul producției la care a lucrat de zor, Cameron Diaz și-a dat seama că nu poate să nege, decizia luată anterior fusese cea mai bună. Nu-și mai dorește deloc o carieră de actriță, nu mai face față ritmului infernal la filmări și nu suportă să mai fie despărțită de Raddix, micuța sa în vârstă de 3 ani.

Zvonurile spun că blondina ajunsă la 50 de ani nici nu s-a înțeles așa de bine cum ar fi sperat cu Jamie Foxx. Însă Cameron Diaz este o profesionistă desăvârșită care și-a dus până la capăt angajamentul. Doar că a înțeles un lucru de care poate se îndoia: nu mai rezonează cu cariera din actorie.

Nici lui Benji Madden, soțul său, nu i-a fost ușor, deși el a fost cel care a susținut-o să revină pe platourile de filmare. În mod cert, potrivit DailyMail, acest film va fi cântecul de lebădă al lui Cameron Diaz.

Diva din ”Vacanța” a lăsat cinematografia înainte de a deveni mamă, în 2019. Ea și Benji Madden, 44 ani, s-au căsătorit în 2015, iar totul s-a legat apoi firesc pentru celebra actriță. N-a mai dorit să filmeze și nici să mai apară ca o vedetă. La un moment dat, Cameron Diaz a anunțat că renunță la machiaje și chiar la coafat și alege să se afișeze mult mai... natural.

Comedia pentru care a revenit în cinematografie va fi lansată anul viitor.

Ultima oară când Cameron Diaz și Foxx au jucat împreună a fost în 2014, într-un remake ”Annie”, un musical de comedie. Acesta a fost și ultimul rol al îndrăgitei actrițe la Hollywood, după care a decis să se retragă și să spună adio platourilor de filmare. După 8 ani, același nume a reușit să o convingă să revină și să filmeze pentru prima dată de când a devenit mamă. Dar a și înțeles că drumul său de actriță se va opri aici.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg