Şi-au amânat nunta! Află de ce!

Actualizat:
iggy azalea  a jpeg

S-au logodit anul trecut, în luna iunie, şi de atunci îşi plănuiesc nunta de vis. Totuşi, cei doi au fost nevoiţi să-şi mute data nunţii, urmând ca ziua cea mare să aibă loc la sfârşitul anului acesta.

S-au logodit anul trecut, în luna iunie

Iggy Azalea şi logodnicul ei, Nick Young, au fost ocupaţi în ultima vreme cu planificarea nunţii lor. Însă chiar dacă toate detaliile au fost puse la punct, cântăreaţa a fost nevoită să-şi amâne nunta, din cauza unui turneu muzical în care va pleca la vară.

Şi-au amânat nunta, din cauza unui turneu muzical

”Îmi plănuiesc nunta. De fapt, am fost nevoită să mut data nunţii, căci plec într-un turneu. (...) O să se întâmple la sfârşitul acestui an, căci acum trebuie să mă concentrez pe plan profesional.”, a declarat cântăreaţa de rap într-un interviu cu Ryan Seacrest, vineri.

Cântăreaţa australiană a mărturisit că şi planurile lor pentru luna de miere au avut de suferit. ”Noi rezervasem deja totul pentru luna de miere şi restul”, a menţionat Yggy.

A fost cerută în căsătorie de ziua ei

Amintim că Nick şi Iggy s-au logodit în luna iunie, anul trecut, odată cu aniversarea de 30 de ani a cântăreţei.

Sursa foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg