Și Jill Biden are fixațiile sale vestimentare. Ce a purtat Prima Doamnă a Americii de 4 iulie

Actualizat:

Medic de profesie, soția președintelui american are niște piese vestimentare clasice, elegante, dar repetitive, în diverse contexte.

Jill Biden garderoba cu rochii florale  (1) 4 iulie jpg

Are un tonus și o vivacitate pe care puține femei de vârsta sa le mai au. Jill Biden, ajunsă acum la vârsta de 71 de ani, încă își permite să poarte rochii strâmte, pantofi stiletto și chiar decolteu, după cum am văzut în ultimele sale ținute - grație și unei siluete care se păstrează cu ajutorul unui stil de viață sănătos.

Totuși, Jill Biden nu simte nevoia să-și arate mereu forma fizică de invidiat și nu adoptă doar ținute pe talie, ci și mai largi.

Totodată, am descoperit niște constante ale garderobei sale: pantalonii și rochiile florale. Și nici nu se ferește să-și recicleze ținutele, chiar dacă evenimentele la care le poartă sunt doar la câteva zile distanță unul de altul.

Așa se face că, pentru aniversarea Americii de 4 iulie, Prima Doamnă a "reciclat" o rochie Oscar de la Renta, pe care a purtat-o pe 29 iunie la Madrid, cu ocazia unei acțiuni inițiate de Regina Letizia a Spaniei în Segovia.

Totodată rochia etui, până după genunchi, cu imprimeu floral face parte dintr-o întreagă colecție de alte rochii cu imprimeu floral. Chiar și rochia purtată în timpul vizitei oficiale de la București, la întâlnirea cu Carmen Iohannis din 7 mai, tot o creaţie Oscar de la Renta, a mai îmbrăcat-o în cadrul unui alt eveniment, din 26 martie.

Oricum, stilul doamnei Biden este unul foarte bine definit, de un clasic evergreen, cu deux-pieces-uri cu fustă (Schiaperelli) sau pantaloni și rochii drepte, în cloș sau cu clini (Oscar de la Renta, Tom Ford, Brandon Maxwell, Monique Lhuillier, L'Agence), care respectă eticheta diplomatică.

FOTO: Profimedia, Casa Albă



Recente pe Ok! Magazine

e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg