Sienna Miller a dezvăluit adevărul despre idila cu Brad Pitt

Actualizat:
Premiere Of Amazon Studios' "The Lost City Of Z"   Arrivals jpeg

Acum câteva zile, au apărut în presa internaţională mai multe zvonuri despre o posibilă idilă între fostul Angelinei Jolie şi actriţa Sienna Miller. Ei bine, actriţa din ”The Lost City of Oz” ţine să lămurească toate aceste presupuneri.

image

Întrebată fiind de Page Six, marţi, dacă între ea şi Brad Pitt e ceva amoros, actriţa a avut o reacţie cât se poate de categorică. ”Nici nu merită un răspuns această întrebare. E un zvon predictibil şi prostesc”, a replicat Sienna, dezamăgindu-i, astfel, pe cei care sperau ca cei doi să formeze un cuplu.

Amintim că zvonurile apărute zilele trecute spuneau că cele două co-staruri au fost surprinse flirtând şi că apropierea lor era una vizibilă la o cină la care au mers după premiera filmului lor, alături de ceilalţi colegi de platou. Totuşi, era de aşteptat ca aceste zvonuri să fie false, căci nu sunt primele care îl dau cuplat pe Brad după despărţirea de mama copiilor lui.

Precizăm că anterior s-a zvonit că Brad ar face un cuplu cu Kate Hudson, ceea ce, evident, s-a dovedit a fi doar o bârfă nefondată. Şi Marion Cotillard a fost văzută ca potenţială parteneră pentru Brad, zvonindu-se chiar că ea e motivul despărţirii de Angelina Jolie.

foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp