Sienna Miller povesteşte, în sfârşit, totul despre căderea psihică pe care i-a provocat-o Jude Law, atunci când a înşelat-o

Actualizat:
1 sienna si jude gettyimages 98827481 jpg jpeg

Cei doi actori păreau perechea perfectă. Până când presa a descoperit aventura lui cu bona copiilor săi

În 2005, Sienna Miller se logodise cu Jude Law, după ce se îndrăgostise de el chiar la filmările pentru pelicula "Alfie". Dar tocmai când credea că este fericită, a primit ceea ce chiar şi azi numeşte cea mai grea lovitură din viaţa sa. În timp ce era la Londra, unde juca în piesa "Cum vă place", de William Shakespeare, publicul afla că logodnicul ei o înşela de zor cu bona copiilor lui. "A fost cea mai solicitantă perioadă prin care am trecut", s-a confesat Sienna într-un interviu pentru The Daily Beast. "Pentru că atunci când ai inima frântă în faţa întregii lumi, să trebuiască, în ciuda acestui lucru, să te ridici din pat şi să joci într-o piesă în faţa a 800 de oameni în fiecare seară este chiar ultimul lucru pe care vrei să-l faci. A fost îngrozitor de greu. Iar asta se întâmpla şi în momentul de vârf al nebuniei paparazzilor, cu atât mai mult în Londra, unde ei nu aveau limite. Ştiau unde voi fi în fiecare seară".

Sienna avea pe atunci doar 23 de ani. Iar şocul suferit a făcut-o să blocheze mental o parte din acea experienţă. De aceea, actriţa spune că azi, nu-şi mai aminteşte unele lucruri din acea perioadă. "Sunt vreo 6 săptămâni pe care mi le-am şters efectiv din memorie. Nu-mi amintesc nimic despre ele. Prietenii îmi spun că au venit să mă vadă şi am stat la cină de vorbă, de exemplu, dar eu nu-mi amintesc. Eram în stare de şoc. Dar dacă reuşeşti să treci prin aşa ceva, ai impresia că poţi trece prin orice. Mi-a fost teribil de greu să mă concentrez la munca mea, pe care mereu o iau foarte în serios. Când mă uit în urmă chiar mă întreb cum de am reuşit să depăşeşsc situaţia. Dar am reuşit.", a mai spus ea. De fapt, aparent atunci a trecut şi peste infidelitate în sine. În 2008, Sienna i-a mai dat o şansă lui Jude Law şi s-a împăcat cu el, dar în 2011 s-au despărţit definitiv. 

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg