Siluete VIP: In the summer time…

8 iulie, 2013

Eşti ceea ce mănânci. Este motto-ul sănătos al unei veri în care vedetele s-au hotărât să fie şi să rămână verzi. Noi îţi deschidem poarta către culisele unui stil de viaţă de cinci stele, cu sfaturi de la frumoasele

Eşti ceea ce mănânci. Este motto-ul sănătos al unei veri în care vedetele s-au hotărât să fie şi să rămână verzi. Noi îţi deschidem poarta către culisele unui stil de viaţă de cinci stele, cu sfaturi de la frumoasele care au trecut cu brio proba costumului de baie.

Jessica Alba: Ecologista

Înălţime: 1,70 m

Greutate: 56 kg

Ştiţi vorba aia: curată în interior, frumoasă în exterior? Este principiul purităţii, cel care-i ghidează, de la un timp, viaţa frumoasei actriţe. Un principiu pentru care tot mai multe vedete au făcut o obsesie şi pe care Jess vrea să-l împărtăşească şi cu noi, prin sfaturile din cartea ei de bucate, „The Honest Life: Living Naturally and True to You“. Ei bine, dacă vă întrebaţi cum de-i posibil ca o femeie de 32 de ani să atare ca o puştoaică, răspunsul este unul... eco. Alba este o divă care nu se sfieşte să-şi pună şorţul şi să intre în bucătărie pentru a găti mâncăruri sănătoase, folosind alimente din culturi organice. Dar, cu toate că şi treburile gospodăreşti sunt o formă de exerciţiu fizic, nu asta o menţine pe Alba în formă. „Îmi place să merg la cursuri de dans. Sunt amuzante. Îmi plac, de exemplu, orele de hip-hop, completate cu exerciţii de tip pilates“, spune actriţa şi mama a doi copii.

Ce-i de mâncare?

Evident, asta-i partea la care Jessica se pricepe cel mai bine. Atât hrana ei, cât şi a celor două fetiţe, Honor şi Haven, este făcută în casă. Din meniul lui Jess au dispărut toate produsele „albe“, precum orezul, zahărul sau făina, şi-au apărut preparate sănătoase precum smoothie-urile verzi (din castraveţi, kale, ţelină, mere şi lămâie), iaurturile din lapte de capră, omletele din albuşuri de ouă sau mâncărurile mai complexe precum puiul la cuptor cu alune, brânză şi măsline. Mai multe, în cartea ei de bucate!

Gisele Bündchen: Fanatica

Înălţime: 1,80 m

Greutate: 57 kg

E greu de crezut că această zeiţă în bikini are 33 de ani şi este mama nu a unuia, ci a doi copii: Vivian (şapte luni) şi Benjamin (3 ani). Din fericire, secretul siluetei sale este la îndemâna tuturor: disciplina alimentară şi… yoga. În 2010, Gisele mărturisea că a devenit o yoghină fanatică, practicând acest sport de trei ori pe săptămână, şi că n-a renunţat la orele de yoga (sau la cele de kung-fu) nici cu două săptămâni înainte de naşterea lui Benjamin. Kung-fu am spus? Într-adevăr, Gisele se pare că-i un „înger“ bătătuş, descoperind această artă marţială acum patru ani şi antrenându-se timp de 90 de minute, cu un instructor, trei zile pe săptămână. „Acest sport te ajută să-ţi tonifiezi musculatura şi să-ţi îmbunătăţeşti flexibilitatea în partea inferioară a corpului. Mişcările cu braţele au acelaşi efect pentru partea superioară, în special pentru umeri“, explică Yao Li, sensei-ul lui Gisele.

Vedete nu se teme să articuleze adevăruri care dor. Este cazul unei declaraţii la care ar putea fi foarte sensibile vedete precum Kim Kardashian sau Jessica Simpson. „Multe femei însărcinate decid că pot deveni un fel de depozit de gunoaie. Eu am vrut să mănânc raţional şi aşa am reuşit să mă îngraş doar 13 kg“, spunea, în 2010, frumoasa braziliancă, de la înălţimea ei de supermodel cu metabolism de invidiat. Căci despre metabolism este vorba în cazul ei, lucru care-i permite braziliencei să nu se abţină de la mâncare, atâta timp cât porţiile sunt mici. Friptura este preferata acestei gurmande silfide, dar Gisele se limitează la o porţie de carne roşie, la fiecare două săptămâni. De apreciat că modelul vrea să le transmită copiilor săi obiceiuri de alimentaţie sănătoase, păcălindu-i că broccoli este un… desert.

Britney Spears: Pofticioasa

Înălţime: 1,63 m

Greutate: 52 kg

La 31 de ani, Brit ar putea da cu succes o probă pentru videoclipul„Baby One More Time“, dacă s-ar întoarce în timp, în anul 1999. Ne-a dovedit-o când a apărut în ediţia de iunie a revistei „Shape“, cu un trup de adevărată divă, care a venit, însă, la pachet c-un program intens de sport şi dietă. Un corp despre care Brit mărturiseşte că „îl iubesc, apoi în urăsc din nou. La 30 de ani, trebuie să muncesc mai mult pentru a arăta bine“. „Fac 90 de minute de yoga, de două ori pe săptămână, ca o completare pe lângă exerciţiile cardiovasculare, practicate de trei ori pe săptămână, împreună cu antrenorul meu, Tony Martinez“, continuă Spears.

Ce-i de mâncare?

Brit a fost dintotdeauna o fire atletică, aşa că suntem siguri că nu partea sportivă a regimului ei o deranjează. „Să ţin dietă este greu, deoarece îmi place să gătesc, iar specialităţile mele sunt spaghetele, negresele şi frusecurile cu ciocolată. Încerc să nu le prepar prea des, altfel aş mânca tot castronul.“ Printre straturile de faină şi ciocolată îşi fac loc, însă, în bucătăria lui Brit, şi alimente sănătoase precum legumele şi shake-urile din fructe. Sperăm că vedeta nu va ajunge să-şi urască din nou silueta, căci, după ce-a apărut în toată splendoarea pe coperta „Shape“, Brit a fost văzută ieşind dintr-un KFC cu două pungi pline cu mâncare. Să fi fost ziua ei liberă de dietă?

Olivia Wilde: Echilibrata

Înălţime: 1,71 m

Greutate: 55 kg

Este una dintre actriţele cu cel mai sănătos look de la Hollywood, deoarece vedeta face totul cu măsură, iar stilul ei de viaţă echilibrat îşi arată roadele. E drept că Olivia merge frecvent la sală, de 4-5 ori pe săptămână, însă n-o s-o vedeţi alergând în echipament de sport mulat, pe străzile din Los Angeles. Asta pentru că vedeta nu este o bună atletă. „Sunt o ciclistă, în schimb“, glumeşte actriţa de 29 de ani, care este pasionată de orele de cycling. Şi o altă pasiune a acesteia este dansul, Olivia dând din toate cele pe ritmurile anilor ’90, într-o sală din New York unde orele de fitness par mai mult nişte petreceri.

Un truc sănătos de care frumoasa actriţă se foloseşte când vrea să-şi inhibe apetitul este să bea apă. Muuultă apă. Trupul frumos şi, mai ales, chipul luminos ale Oliviei sunt rezultatul unui meniu zilnic care consistă în fructe ca papaya, mango, iaurt din lapte de soia, salată şi supă. Doar atât? Vorbim de o vegetarian! „Am adoptat acest stil de viaţă pentru a boicota industria torturii“, explică această iubitoare de animale, care, pe deasupra, a câştigat sănătate şi energie.

Sexy la 40 +

Jada Pinkett Smith: Activa

Înălţime: 1,56 m

Greutate: 49 kg

Soţia lui Will Smith este cel mai bun exemplu că femeile sunt ca vinul. Devin mai apetisante pe măsură ce îmbătrânesc. Căci această actriţă, mamă a doi adolescenţi (deşi poate fi foarte uşor confundată cu sora acestora), ştie că un trup frumos este tributul pe care trebuie să-l plătească industriei divertismentului. La orice vârstă. Dar nu poţi să fii fit la 41 de ani, dacă mişcarea n-a fost un mod de viaţă pentru tine, până atunci. Iar Jada a fost o persoană activă încă din copilărie, când a făcut cursuri de dans şi gimnastică. Şi nici astăzi nu poate sta locului. Când nu merge la sală (de două ori pe zi!), Jada organizează activităţi amuzante de familie, la plajă, unde cei patru Smith pot fi văzuţi înfruntând valurile pe placa de surfing.

Ce-i de mâncare?

„Am fost crescută cu credinţa că trebuie să măncăm pentru că organismul nostru are nevoie de energie“, spune Jada, care nu crede în a mânca de plăcere. Poate de aceea nu putem detecta nicio părticică de grăsime pe corpul ei, nici dacă am căuta cu lupa. Iar când se hrăneşte, actriţa preferă super-alimentele, acele produse bogate în proteine şi carbohidraţi sănătoşi precum ouăle, peştele, legumele, cerealele şi fructele.

Cameron Diaz: Sportiva

Înălţime: 1,75 m

Gândeşte-te la un sport! Oricare ar fi acesta, Cam îl practică! Altfel nu ar fi numai muşchi, fibră şi pătrăţele la vârsta de 40 de ani. Şi, într-adevăr, frumoasa blondă alternează sporturi cool precum surfing, paddleboarding sau golf cu joggingul, pilates şi antrenamentul individual cu faimosul instructor Teddy Bass, cinci zile pe săptămână. „Sportul este pentru mine o activitate obişnuită precum mâncatul, dormitul şi respiratul. Când nu fac mişcare regulat, se vede pe corpul meu“, spune această adevărată fanatică a fitnessului, care îşi lucrează braţele ridicând… roţi de camion. Alte beneficii ale sportului? „Fundul meu este cu siguranţă mai bombat decât era când aveam 20 de ani.“

Cameron a devenit mai înţeleaptă în privinţa alimentaţiei după ce, în tinereţe, obişnuia să mănânce cartofi prăjiţi de dimineaţa, la prânz şi seara. Acum, Cam, sub atenta supraveghere a antrenorului ei, mănâncă la fiecare 3-4 ore, micul dejun fiind cea mai importantă masă a sa. „Bea multă apă, încearcă să foloseşti în mâncărurile tale doar alimente proaspete şi organice şi mănâncă încet!“, ne recomandă, şi nouă, Teddy Bass.

Jennifer Lopez : Gurmanda

Înălţime: 1,67 m

Greutate: 60 kg

La 43 de ani, J.Lo rămâne o „latina caliente“, care încă mai atrage priviri şi fluierături admirative din partea bărbaţilor de toate vârstele. Chiar şi cea a lui Casper Smart. Celebra Tracy Anderson, cea care sculptează de atâţia ani forme de vedetă, mărturiseşte că Jennifer nu-i genul care să se epuizeze la sală, mai ales că vedeta îşi iubeşte formele voluptuoase şi este sigură pe ea. „I-am creat un program de fitness care să-i tonifieze posteriorul sexy“, spune Tracy. Ei da, acea parte pe care posesoarea în cauză o venerează. Dar ce conţine acest program? Câte o oră zilnică de sport, 30 de minute fiind dedicate exerciţiilor cardiovasculare, iar restul de 30, celor de creştere a masei musculare.

Ce-i de mâncare?

Aici i-aici. Între Jennifer şi mâncare a existat dintotdeauna o poveste de dragoste pasională, aşa că dietele serbede nu-s pentru ea. Dar Jen ştie, în egală măsură, cum să se tempereze. „Mănâncă câte puţin din fiecare“, spune vedeta care nu mai intră în bucătărie după ora 19. Dar o face, cu plăcere, în timpul zilei. Printre bucatele ei preferate se numără carnea de pui şi de peşte, preparate foarte picant. Iar când vine vorba de trataţii dulci, Lopez merge pe mâna ciocolatei negre. Şi, completează, bineînţeles, cu multă apă.

Foto: Hepta, Guliver/Splash News



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg