Simona Gherghe, probleme cu fetița în vacanță. Ce diagnostic a primit Ana

Actualizat:
simona3 jpg

Simona Gherghe nu s-a putut bucura pe deplin de vacanța în Grecia pentru că Ana s-a îmbolnăvit. Micuța a făcut febră timp de două zile, așa că prezentatoarea și soțul său au cerut ajutorul medicilor.

“E așa de simplu, uneori… Nu e nevoie decât de îmbrățișarea asta. De noi patru, împreună. Cât am tanjit după vacanță asta… Aici suntem cel mai bine. Dar nu e mereu așa ușor. Uite, de-abia ne-am liniștit acum. Ana a avut mai bine de 24 de ore de febră. Suntem în Grecia, am mers la doi medici aici, după teste și consultații, am găsit și cauza: amigdaliă acută. Deja e bine, veselă, cum o știm, cu sare-n par și greu de scos din apă, ca toți copiii. Ne bucurăm de cele mai frumoase apusuri și mâine o luăm de la capăt. E așa simplu, uneori”, povestește Simona.

simona5 jpg

Vedeta a vorbit întotdeauna despre relația specială pe care Ana o are cu fratele său.

“Am fost copil singur la părinţi. În copilărie, carevasaziva, m-am jucat mai mult singură. Ieşeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor…), aveam amici, prieteni, colegi de şcoală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură. Cu păpuşile, de-a învăţătoarea, de-a gimnastică, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi aşteptăm pe ai mei de la muncă. Nu prea ştiam să împart jucării, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit şi eu un frate sau o sora, apoi mi-a trecut. Probabil mă prinsesem eu că e bine şi să vină toate spre ţine…

Şi iată-mă, acum, adult fiind, martoră unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Ştiu cum e să-ţi iubeşţi bărbatul, cum e să-ti iubeşti până la adoraţie copiii, dar nu ştiu ce simt fraţii unul pentru altul. Mă uit la Ana şi Vlad, îi văd cât sunt de legaţi, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineaţă. Îi văd cum se joacă, cum se şi bat, cum interacţionează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil. Nu aş fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Şi totuşi sunt mamă de doi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viaţă! Iubirea de frate şi soră… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi. Mă uit şi la Răzvan şi la sora lui, care sunt apropiaţi şi se ajută de fiecare dată, necondiţionat. Sper să fie la fel şi Ana şi Vlad. Mi-ar plăcea să-mi povestiţi şi voi cum aţi copilărit, alături de fraţi sau surori, cum s-a dezvoltat această relaţie specială, cum v-a ajutat şi cum v-a schimbat”, spunea Simona Gherghe.



Recente pe Ok! Magazine

RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg