Simona Hapciuc, eliminată de la "Survivor România 2021". Primele declaraţii: "Colegii mei au făcut alte jocuri"

Actualizat:
6 simona hapciuc eliminata de la survivor 5 jpg jpeg

Nimeni nu se aştepta! A luptat, a adus puncte echipei, dar Simona Hapciuc a fost eliminată de la "Survivor România 2021"!

Simona Hapciuc a reuşit să aducă puncte decisive în lupta pentru jocul de comunicare şi cât a fost în competiţia Survivor România 2021  a demonstrat că poate fi o luptătoare redutabilă, însă unii dintre Faimoşi au hotărât să o trimită spre eliminare, lucru care a întristat-o profund pe Simona deoarece ştie şi a dovedit că nu ea este veriga slabă.

Mai mult, astfel, a încălcat şi o promisiune făcută lui Dimitrie, fiul ei, când i-a spus că mama lui va ajunge până în Finală, însă Faimoasa s-a împăcat cu rezultatul din seară eliminării şi şi-a lua la revedere doar de la cei pe care i-a considerat apropiaţi în competiţie.

Simona Hapciuc, declaraţii după eliminarea de la Survivor România 2021

"Sunt foarte fericită pentru că părăsesc competiţia cu capul sus, am câştigat de două ori în ultimul meci, va fi un meci pe care copilul meu îl va vedea la televizor şi va vedea că mama lui a câştigat. Din punct de vedere sportiv, consider că nu ar fi trebuit să plec, dar colegii mei au făcut alte jocuri, însă voi fi fericită că voi merge la puiul meu", a declarat Simona Hapciuc.

3 simona hapciuc eliminata de la survivor 1 jpg jpeg

Şi-a recuperat telefonul, iar pe reţelele de socializare a scris: "Sunt foarte împăcată cu eliminarea mea, va mulţumesc pentru toată susţinerea şi va promit că după ce mănânc şi dorm, va voi răspunde la fiecare în parte. A fost o zi grea şi va rog să îmi permiteţi câteva ore de somn. Sunt copleşită de miile de mesaje de la voi, vreau să va asigur că sunt foarte bine şi va mulţumesc pentru încurajare."

Foto: Kanal D, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg