Sofia Coppola - The Italian Job

13 iulie, 2012

Născută în timpul filmărilor pentru „Naşul“, fiica marelui Francis Ford Coppola a intrat de mică în afacerea de familie, numită film. Şi asta nu din vreo toană, ci pentru că are microbul cinematografiei în sânge, la fel ca şi celebrele sale rude.

Sofiei îi place să miroasă iarba, să privească razele soarelui strălucind printre frunzele copacilor, să asculte un disc vechi la pick-up şi, cel mai adesea, să meargă în viteză cu maşina şi să-şi simtă părul fluturând în vânt. Sunt acele mici lucruri care fac, dintr-o zi obişnuită, o zi extraordinară. Şi, totodată, acele frânturi de clipă pe care obişnuieşte să le surprindă pe peliculă şi care dau o notă atât de personală filmelor ei. Căci, în toţi anii petrecuţi pe platouri, alături de celebrul ei tată, regizorul Francis Ford Coppola, a învăţat să acorde atenţie acelor detalii care ne colorează, vesel sau trist, viaţa.

Acum, în blugi, tricou şi cu părul prins în coadă de cal, ea e cea care strigă pe platou „Motor!“. O face cu naturaleţea celei care s-a născut în mijlocul unei familii pentru care a face artă a devenit o vocaţie, în sine.

Iar Sofia chiar şi-a dat silinţa să fie la înălţimea numelui ei, căci nu e tocmai uşor să creşti în umbra unui tată, regizor celebru, şi al unei mame, decoratoare de platou, al unui bunic, compozitor renumit (Carmine Coppola), al unui unchi, scriitor şi academician (August Coppola), al unui frate, tot regizor (Roman Coppola), şi al unor veri, unul, muzician (Robert Coppola) şi altul, actor de Oscar (Nicolas Cage).

Născută în timpul filmărilor de la „Naşul“, ea

, în scena creştinării, în prima parte a trilogiei regizată de tatăl său. Iar, până la 13 ani, apăruse deja în şapte filme realizate de Francis, sub numele de scenă Domino, şi-i cunoştea deja pe

,

şi

, pentru a-i numi doar pe câţiva dintre ei.

Francis Ford Coppola şi soţia lui,

, ştiau că fiica lor

avea, încă de la 3 ani, veleităţi de regizor.

, povestea Francis. Şi, chiar dacă mulţi l-au acuzat de nepotism, ori de câte ori îşi distribuia fiica în propriile-i pelicule, el a încurajat-o să înveţe tainele cinematografiei, şi pe cele din lumina reflectoarelor, dar mai ales pe cele din spatele camerelor de filmat.

Ca actriţă, n-a strălucit, căci nu aceasta era menirea ei. Rolul lui Mary Corleone, din ultimele două părţi din „Naşul“, îi fusese alocat abia după ce Winona Ryder a renunţat la el, dar distribuirea ei a fost pusă tot pe seama aceluiaşi nepotism. „Criticii m-au sfâşiat“, spune ea. Din fericire, negativitatea lor nu au descurajat-o foarte mult. „Pentru că n-am vrut să devin actriţă, aceste critici nu m-au traumatizat. A durut, însă, atunci când am fost atacată de presă, dar n-au fost cicatrici permanente. A fost dureros, dar nu devastator“.

A fost, în schimb, o perioadă plină de confuzie pentru tânăra Coppola, care încerca să-şi găsească adevăratul drum în viaţă. S-a înscris, mai întâi, la Colegiul Mills din Oakland, unde a făcut un curs de fotografie, iar apoi, pentru scurt timp, a mers la Institutul de Arte din Valencia, California, unde a studiat pictura şi artele vizuale. Cum, însă, i s-a propus să devină fotomodel, iar oportunitatea de-a apărea în paginile revistelor pentru femei „Seventeen“ şi „YM“ era mult mai tentantă, a abandonat facultatea, în favoarea unui cariere în modelling.

În paralel, s-a angajat ca asistentă a lui Karl Lagerfeld şi, în 1998, cu noile cunoştinţe dobândite, ea şi prietena sa din copilărie, Stephanie Hayman, au creat o colecţie de îmbrăcăminte în colaborare cu Kim Gordon, de la Sonic Youth, numită Milk Fed, pentru piaţa din Japonia. Iar în 2002, designerul vestimentar Marc Jacobs a ales-o special pentru a fi imaginea parfumurilor casei sale de modă. „În jurul vârstei de 20 de ani, mi-am petrecut mult timp făcându-mi griji despre ceea am vrut să fac, aşa că am încercat mai multe lucruri“, povesteşte ea. „Am vrut să fac ceva creativ, dar eu nu ştiam ce putea fi.“

Exista, totuşi, o constantă în viaţa ei: filmul. Căci, oricât de mult a vrut să fugă de lumea care o apostrofase atât de aspru, o atrăgea ca un magnet. În plus, voia să demonstreze că nu bate la porţile Hollywoodului doar pentru că este fiica marelui Coppola, ci pentru că, la rândul ei, are propriile-i viziuni artistice de oferit.

Prima sclipire în acest sens a avut-o în 1999, cu producţia „The Virgin Suicides“, dar gloria a venit abia în 2003, cu „Lost in Translation“ – un film independent, făcut cu resurse minime, care a atras, pentru prima oară cu adevărat, atenţia asupra ei, ca scenarist, producător şi regizor. La acea vreme, ea a câştigat un Oscar pentru scenariu şi ar fi putut obţine încă o statuetă de aur şi pentru regie, fiind a treia femeie care a ajuns vreodată pe lista scurtă a nominalizărilor la aceasă categorie.

Următoarea sa peliculă, „Marie Antoinette“, a fost la fel de bine primită de public, chiar dacă o mare parte a criticilor de film l-au trecut, mai degrabă, pe lista nereuşitelor. Şi nu le-a câştigat simpatia nici cu următorul proiect, „Somewhere“, chiar dacă a fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia. Şi asta pentru că din juriu făcea parte Quentin Tarantino, prieten vechi şi fost iubit, care, susţineau ei, a favorizat-o „din motive emoţionale“.

Scandalul s-a stins de la sine, de îndată ce s-a aflat că Sofia trăieşte o poveste de dragoste cu francezul Thomas Mars, vocalistul trupei rock Phoenix, pe care-l cunoştea încă din ’99, din timpul filmărilor la „The Virgin Suicides“. Pe-atunci, Sofia era căsătorită cu regizorul Spike Jonze şi credea în jurămintele pe viaţă.

Ulterior, după divorţul survenit după patru ani de mariaj, Sofiei i-a fost greu să-şi mai deschidă inima. Iar lui Thomas i-au trebuit şase ani s-o convingă să o ducă la altar, după ce au devenit, între timp, şi părinţii a două fete, Romy (5) şi Cosima (2).

Cei doi şi-au unit destinele pe 27 august 2011, în regiunea Bernalda din sudul Italiei, la Palazzo Margherita, o vilă din secolul al XIX-lea, pe care Francis a reconstruit-o şi a renovat-o pentru că străbunicul lui era originar din această zonă.

Sofia a sfidat tradiţia şi nu a îmbrăcat o rochie albă de mireasă, optând pentru o rochie liliachie, creată de Azzedine Alaia. La petrecerea intimă şi discretă, ce a urmat căsătoriei civile, au participat numai 80 de invitaţi, care au fost răsfăţaţi cu o cu brânzeturi, salate, paste, peşte, friptură de porc, smochine şi vin de cea mai bună calitate de la ferma familiei Coppola.

Acum, că sub cupola Coppola s-au adunat şi mai mulţi membri, Sofia trăieşte experienţe noi, alături de cele două fiice ale sale: „Conceptul de surori e misterios pentru mine, un fel de relaţie complicată, despre care nu am habar, eu fiind singura fată din familie. Sper ca fiicele mele să fie apropiate. La început, Romy era enervată de venirea pe lume a Cosimei, dar acum e foarte determinată să fie sora cea mare“. Totodată, ea a mărturisit că nu doar fiica ei cea mare a trebuit să se adapteze la mărirea familiei. „Nu mai pot sta trează, să scriu. Trebuie să fiu mult mai organizată şi îmi ia mai mult timp să scriu, în tot haosul ăsta. Cândva, aveam ideea că am nevoie de o cameră liniştită, unde să scriu, dar acum am învăţat să fac asta şi cu copiii fugind în jurul meu“, a mărturisit Sofia.