Sorana Cîrstea, cel mai bine îmbrăcată la petrecerea jucătoarelor de tenis

Actualizat:
WTA Pre Wimbledon Party jpeg

Apoape toată floarea tenisului mondial feminin a participat, aseară, la petrecerea de dinaintea turneului de mare şlem de la Wimbledon, care a avut loc la Kensington Roof Gardens, în Londra.

Spunem aproape toată floarea, pentru că de la gala de aseară au lipsit cele mai mari nume, precum Serena Williams, care se pregăteşte să nască, Maria Sharapova şi Simona Halep.

Sorana Cîrstea, cea mai şic tenismană

România a fost, însă, reprezentată cu brio de frumoasa jucătoare de tenis Sorana Cîrstea, care a fost, de altfel, şi cea mai şic prezenţă a serii. Căci, să fim serioşi, cu una sau două excepţii, ce s-a întâmplat la petrecerea WTA de aseară a fost un fiasco vestimentar.

Sorana a purtat o rochie midi, într-o nuanţă de piersică, la care a asortat o pereche de sandale în aceeaşi culoare şi a arătat fenomenal.

Dar să vedem, în galeria de mai jos, cine ce a mai purtat la petrecerea jucătoarelor de tenis!

Foto: getty images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg