Soții Iohannis ajung azi la Londra, pentru festivități și dineul oferit de Regele Charles

Administrația Prezidențială a prezentat programul președintelui României, invitat să ia parte la festivitățile prilejuite de încoronarea Majestății Sale Regele Charles al III-lea și a Reginei Camilla.

Klaus Iohannis merge la incoronare jpg

Casa Regală britanică dă astăzi startul festivităților pentru încoronare și primelor întâlniri oficiale cu șefii delegațiilor invitați să ia parte la ceremonia fastuoasă de mâine, de la Westminster Abbey, și la banchetul regal oferit la Palatul Buckingham.

Primii oaspeți oficiali vor fi primiți astăzi de reprezentanții Familiei Regale încă de la orele prânzului, urmând ca pe seară să aibă loc recepția oferită de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea șefilor de delegații. Printre ei se află și președintele României, Klaus Iohannis, care a legat, de-a lungul celor două mandate prezidențiale ale sale, o strânsă relație cu Regele Charles, încă de pe vremea când acesta ne vizita des țara și a devenit chiar proprietarul mai multor case tradiționale din zona Ardealului.

Acum, ca și în septembrie anul trecut, la înmormântarea regretatei Regine Elisabeta a II-a, președintele Klaus Iohannis onorează invitația Familia Regale britanice, participând la festivitățile prilejuite de încoronarea Majestății Sale Regele Charles al III-lea și a Reginei Camilla. Și, la fel ca în turneele oficiale din străinătate ori la alte evenimente externe de mare anvergură, va fi însoțit la Londra și de Prima Doamnă, Carmen Iohannis.

sotii Iohannis la incoronarea lui Charles jpg

Potrivit unui anunț făcut de Administrația Prezidențială, recepția din această seară va începe la ora 19.00, urmând ca a doua zi, șeful statului și soția sa să ajungă la Westminster Abbey, pentru ceremonia de încoronare propriu-zisă, care ar urma să înceapă la 13.00, ora României. După slujbă și procesiunea care va urma către Palatul Buckingham, urmată de salutul oficial al Regelui Charles al III-lea și al Reginei Camilla de la balconul regal, cei aproximativ 2.200 de invitați sunt așteptați la banchetul regelui.

România va fi reprezentată și de Custodele Coroanei române, Majestatea Sa Margareta, împreună cu soțul acesteia, Principele Consort Radu.

FOTO: Administrația Prezidențială



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg