Soţii Viziru sărbătoresc astăzi 4 ani de căsnicie

Actualizat:
547273 10150908658626258 596438679 n jpeg

Vara anului 2010 a reprezentat pentru Lucian Viziru sfârşitul burlăciei şi intrarea într-o viaţă nouă. De-atunci, multe lucruri s-au schimbat pentru fostul solist de la Gaz pe foc, chiar şi domiciliul, care acum este în Germania.

Vara anului 2010 a reprezentat pentru Lucian Viziru sfârşitul burlăciei şi intrarea într-o viaţă nouă. De-atunci, multe lucruri s-au schimbat pentru fostul solist de la Gaz pe foc, chiar şi domiciliul, care acum este în Germania.

Lucian Viziru şi Ema se cunosc din perioada liceului, dar abia după 17 ani s-au întâlnit din nou şi s-au îndrăgostit cu adevărat.

După câteva luni de relaţie, Lucian şi-a făcut curaj şi a cerut-o în căsătorie şi au organizat marele eveniment într-o discreţie totală.

După luna de miere, Lucian şi Ema au aflat vestea că vor deveni părinţi, în luna februarie a anului 2011 ei urând bun venit pe lume unui băieţel sănătos, pe care l-au botezat Mihai.

image

Astăzi, cei doi aniversează patru ani de căsnicie sau „nunta de pânză“, aşa cum este ea numită în folclorul popular şi aşa cum ne aminteşte şi Ema, care a postat, în cinstea acestei zile, câteva fotografii din albumul de nuntă.

image
image
image

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg