Spera să ajungă la altar, dar a rămas fără iubit! Actriţa e din nou singură!

Actualizat:
amy singura jpeg

Săptămânile trecute vorbea cu entuziasm despre formarea unei familii alături de iubitul ei şi chiar despre dorinţa de a deveni mamă. Din păcate, azi aflăm că toate aceste planuri s-au năruit, actriţa despărţindu-se de bărbatul cu care forma un cuplu de un an şi jumătate.

Amy e din nou singură

Amy Schumer este cea care a rămas fără iubit zilele acestea! Potrivit publicaţiei ”People”, Amy şi Ben Hanisch, cel care a avut o relaţie timp de un an şi jumătate, au ales să meargă pe căi separate în viaţă. Decizia lor este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu câteva săptămâni, Amy declara că simte că poate să-şi întemeieze o familie cu Ben şi că e pregătită să devină mamă pentru prima oară.

Nefericita veste a fost confirmată de către un reprezentant al actriţei pentru publicaţia amintită anterior. ”Amy şi Ben au pus punct relaţiei lor, după un răgaz de gândire, şi au decis să rămână prieteni”, au transmis cei doi prin intermediul unui purtător de cuvânt.

Amy şi Ben s-au despărţit

Presa internaţională titrează că din martie, anul acesta, s-a zvonit, în mediul online, că cei doi trec prin momente de cumpănă în relaţia lor, dat fiind faptul că postările lor de cuplu, alteori foarte multe la număr, s-au rărit. De altfel, cea mai recentă fotografie de-a lui Amy cu Hanisch datează de pe 12 martie.

Au fost împreună un an şi jumătate

Amintim că Amy şi Ben au început să se întâlnească din noiembrie 2015. Pe atunci, Amy declara că idila cu Ben a început sincer şi frumos. ”Nu au fost jocuri, nicio aşteptare de trei zile. A fost clar şi uşor. El a fost atât de drăguţ, nici măcar nu ştia cine sunt. Doar auzise numele meu”, a povestit Amy pentru ”People”.

foto: Instagram, arhivă OK!



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp