Starea deplorabilă în care a ajuns Bruce Willis din cauza demenței. Nu mai poate comunica

Glenn Gordon Caron, bunul prieten al lui Bruce Willis și creatorul „Moonlighting”, celebrul serial ”Maddie și David”, spune că abilitatea actorului de a comunica a suferit un declin brusc, pe fondul luptei sale cu demența.

bruce willis BUN jpg

Caron a dezvăluit pentru The Post marți că s-a străduit să-l viziteze pe starul „Die Hard”, în vârstă de 68 de ani, aproape în fiecare lună, de când a fost diagnosticat pentru prima dată cu afazie – și mai târziu cu demență – în martie 2022.

„Nu reușesc întotdeauna, dar măcar vorbesc cu el și soția lui [Emma Heming Willis] și interacționez uneori cu fiicele lui”, a mai spus Caron. „Am dorit să rămân în viața lui. Este uimitor cât de mult iubea viața și ce bucurie de a trăi avea, înaintea diagnosticului.”, a continuat regizorul.

„Iubea viața și... adora să se trezească în fiecare dimineață și să încerce să trăiască viața la maxim.” Însă Caron anunță că, la ora actuală, lui Bruce Willis îi este din ce în ce mai greu să comunice.

Deși Caron știe în adâncul sufletului că Bruce Willis este totuși aceeași persoană ca până acum, este ca și cum actorul „vede viața filtrată”.

Bărbatul povestește că atunci când se întâlnește cu starul, îi dă senzația că-l recunoaște doar în primele trei minute. ”Acum nu mai verbalizează. Înainte, era pasionat de lectură. Acum nu mai citește. Toate aceste abilități lingvistice nu mai sunt disponibile pentru el și totuși el este încă Bruce. Lângă el, simți recunoștință că îl poți vedea. Însă, din păcate, bucuria de a trăi a dispărut din omul Bruce Willis.”

Starul este acum apatic, deconectat, adeseori tăcut ore întregi. Demența l-a transformat total, iar asta este atât de greu de acceptat pentru apropiații săi. Nu este de mirare că actuala soție a avut câteva intervenții în online în care deplângea starea actorului.

Cu toate acestea, înainte ca starea lui Willis să se înrăutățească, Caron a apucat să-i spună că serialul lor de succes ABC „Moonlighting” (Maddie și David) urma să fie difuzat pe Hulu.

„Știu că este foarte fericit că serialul va fi iar disponibil pentru oameni, deși nu poate să-mi spună asta”, a declarat Caron, 69 de ani, pentru The Post. „Când am reușit să petrec timp cu el, am vorbit despre asta și știu că este entuziasmat.”

Willis a avut mare succes în serialul creat de Caron în 1985, când îl juca pe detectivul David Addison.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg