Staruri care şi-au micşorat bustul

Actualizat:
Untitled collage jpeg

Am fi zis că un bust generos este absolut necesar la Hollywood, unde aspectul fizic - sexy! - contează atât de mult. Însă nu şi pentru aceste doamne, care au preferat confortul în detrimentul unui sex appeal care a început să le provoace tot felul de neplăceri. 

Mimi Rogers  

image

Nu ştie nimeni cu certitudine când a apelat actriţa la priceperea chirurgului estetician, pentru a-şi reduce volumul sânilor, dar e clar pentru toată lumea că a făcut aşa ceva. Chiar ea a recunoscut asta. “Când intram într-o cameră, bustul meu intra primul şi, după ceva timp, ajungeam şi eu”, a declarat cea care a trecut de la mărimea 34DD la 34 D.

Jennifer Connelly

image

Imaginea actriţei s-a schimbat destul de mult de-a lungrul anilor. În tinereţe, Jen avea un bust mai voluminos, iar acum, de ceva vreme, arată cu câteva mărimi mai mic. Să fi slăbit într-atât încât să fie vizibil acest lucru şi în zona superioară a corpului sau să-şi fi micşorat de fapt sânii? Unii sunt de părere că actriţa îşi pusese, la începutul carierei, implanturi mamare, iar acum le-a scos pur şi simplu.

Drew Barrymore

image

Actriţa din E.T. a vorbit pe şleau despre relaţia specială pe care o are cu sânii ei: “E o chestie foarte ciudată cu femeile şi sânii lor, pentru că bărbaţii nu îşi pot lua ochii de la ei. Când sunt imenşi, devii foarte conştientă de existenţa lor, care începe să te deranjeze. Te doare spatele, orice haină ai pune pe tine arăţi mai grasă decât ai fi cu nişte sâni de dimensiuni normale. E absolut inconfortabil”, a declarat actriţa care a făcut operaţie de micşorare a sânilor în 1992.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg