Starurile din "Game of Thrones", Kit Harington şi Rose Leslie au devenit părinţi. Rose a adus pe lume un băieţel!

Actualizat:
1 kit si rose gettyimages 813609302 jpg jpeg

Rose şi Kit, în vârstă de 33 de ani, se declară extrem de fericiţi după venirea pe lume a primului lor copil

Cei doi au anunţat sarcina anul trecut, în luna septembrie - iar de atunci au ales să fie discreţi. Rose şi-a arătat atunci fericită burtica de gravidă, declarând că au ales să stea izolaţi pe perioada sarcinii la casa lor din East Anglia, locuinţă la care Rose s-a referit cu umor drept casa construită de Jon Snow, fiind foarte veche. "Abia aştept să cunosc noul membru al familiei noastre", a mai declarat ea atunci - iar ieri, vestea venirii pe lume a micuţului a fost confirmată de purtătorul lor de cuvânt. Rose şi Kit s-au îndrăgostit chiar pe platourile de filmare a celebrului serial "Game of Thrones", în care ea a interpretat-o pe Ygritte, iar el pe Jon Snow. Cei doi s-au căsătorit în iunie 2018, pe proprietatea familiei aristocrate a miresei - Castelul Wardhill din Aberdeenshire, care datează din secolul al XII-lea, semn că Rose şi Kit împărtăşesc dragostea pentru casele vechi şi domeniile cu istorie.

kit si rose insarcinata jpg jpeg

Foto: Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg