Ștefan Bănică, maraton artistic la Sala Palatului. A fost susținut de copii, soție și prietenii artiști

Un adevărat maraton artistic pentru magnificul solist Ștefan Bănică. Este autorul unui adevărat turneu de forță, căci artistul și-a încântat fanii la Sala Palatului timp de patru seri consecutiv.

Ștefan Bănică la Sala Palatului, concert aniversar de Crăciun5 jpg

Și nu se oprește aici. După patru concerte la București, Ștefan Bănică își duce spectacolul aniversar de Crăciun și la Cluj-Napoca, pe 16 decembrie.

Surprizele s-au ținut lanț din partea artistului, așa cum toată lumea se și aștepta. Ștefan Bănică a făcut deliciul publicului cântând alături de fiul său, Radu Ștefan, alături de fiica Violeta, dar și de soția sa, Lavinia.

Publicul a gustat foarte multe momentele artistice în familie. De departe, cel mai emoționant este cel alături de fiul său, care îi seamănă perfect. Căci ei cântă în duetul tată-fiu, iar pe fundal se derulează imagini cu Ștefan Bănică senior, marele artist al României.

Cântărețul care tocmai ce-și celebrează 20 de ani de concerte de Crăciun și-a ținut publicul în priză, le-a cântat și i-a încântat alături de mari nume ale scenei românești, precum: Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Sofia Vicoveanca, Nicole Cherry, Călin Goia sau sax man Flavius Teodosiu.

Radu Ștefan Bănică este fiul lui Ștefan Bănică Jr. din relația pe care celebrul cântăreț a avut-o cu Camelia Constantinescu timp de cinci ani. Tânărul îi calcă pe urme tatălui său, pasionat de muzică și teatru. Se înțelege perfect cu sora Violeta, fiica pe care Ștefan Bănică o are cu fosta soție, celebra Andreea Marin. Violeta este deja în atenția media, căci este de o frumusețe răpitoare și pare că va cocheta și ea cu industria divertismentului.

Momentele de la Sala Palatului au fost condimentate cu dans, antren și voie bună din plin. Ștefan Bănică a ținut cu succes patru concerte consecutive de amploare. Turneul dedicat Crăciunului aniversar se va încheia la Cluj Napoca, iar publicul din Ardeal se va bucura de aceleași surprize pe care le-a avut și publicul din București.

Foto: Instagram și Facebook/Ștefan Bănică



Recente pe Ok! Magazine

Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg