Ştiaţi că Andra are un frate? Săndel este tot artist şi are o relaţie specială cu artista: „Era duşmanul nostru“

Actualizat:
1 sandel andra si aurora mihai 1 jpg jpeg

Ea este una dintre cele mai cunoscute artiste din ţara noastră, având milioane de fani, însă puţini sunt cei care ştiu că Andra îi datorează aproape totul fratelui ei mai mare, Săndel Mihai, şi tatălui lor.

Chiar dacă acum talentul Andrei este incontestabil, atunci când artista era doar un copil era susţinută foarte tare doar de familia ei. Iar Săndel o ducea la toate festivalurile de muzică, mai ales pentru că el este tot cântăreţ, însă de muzică populară. Cariera lui este una foarte lungă, de peste 20 de ani, Săndel debutând în lumea muzicală la vârsta de 5 ani, însă acum el se recomandă ca fratele Andrei, deoarece sora lui mai mică l-a depăşit în notorietate.

La finalul anului 2017, Săndel Mihai şi soţia lui, Aurora, care este tot cântăreaţă de muzică populară, au susţinut mai multe concerte în SUA şi Canada, iar pe afişe, în dreptul numelui artistului, într-o paranteză, era scris „fratele Andrei“. Profitând de faptul că fac parte dintr-o familie de artişti, în urmă cu mai mulţi ani, Andra, Săndel şi Aurora au lansat împreună un album muzical, intitulat „O familie populară“.

3 andra aurora si sandel mihai jpg jpeg

În 2018, Aurora şi Săndel Mihai au vorbit despre relaţia specială pe care o au cu Andra, afirmând că atunci când artista avea doar 10 ani, îi şantaja pentru că nu o luau cu ei în oraş.

„Andra era duşmanul nostru. Ne pâra şi trebuia să mă feresc de ea. Ea voia să meargă cu noi la suc, ea avea 10 ani, şi noi spuneam cum să o luăm, să stea acasă. Şi ea cică: nu-i nimic, dar când vă prind vă spun mamei şi tatălui că v-aţi pupat“, au spus Aurora şi Săndel Mihai la Antena 1.

Mai multe fotografii cu Săndel Mihai, fratele Andrei, pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg
Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță