Ştim toate ispitele masculine de la „Insula iubirii“ 2019! Aproape toţi bărbaţii au participat şi în sezonul 4 VIDEO

Actualizat:
1 ispite insula iubirii 2019 jpg jpeg

Au rămas mai puţin de două săptămâni până la debutul noului sezon „Insula iubirii“, iar cei de la Antena 1 au început promovarea show-ului.

Aşa cum era de aşteptat, în clipurile care apar la tv şi circulă şi pe reţelele de socializare a fost dezvăluită identitatea ispitelor care trebuie să le cucerească pe concurentele de la „Insula iubirii“ 2019.

Dacă până acum se ştiau, oricum, unele nume de ispită, acum toţi cei şase bărbaţi au fost dezvăluiţi, iar patru dintre ei au fost ispite şi în sezonul trecut „Insula iubirii“: Mircea, George, Andi şi Adrian Savin. Pe lângă aceştia, în rol de ispită intră şi Ionuţ Gojman, care anul trecut ajunsese în Thailanda ca şi concurent, alături de iubita lui Mirela.

Dacă toţi cei cinci au fost prezenţi în show-ul de anul trecut, un singur nume este nou, fiind o apariţie în premieră la „Insula iubirii“. Sezonul din 2019 îl aduce în centrul atenţiei pe Adrian Demetrian, fost concurent la „Big Brother“, care a fost de asemenea şi cântăreţ.



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg