Suferința neștiută a lui Carmen Negoiță când avea 41 de ani: „Am rămas însărcinată, dar…”

Actualizat:

Mereu veselă şi plină de viaţă şi mereu între două avioane, ca orice travel blogger care se respectă, nu ne-am dat seama că vedeta a traversat un episod personal atât de sensibil.

Carmen Negoiță la podcastul Te Ascult la Ilinca Vandici   captură de ecran (3) png

Carmen Negoiţă e poate unul dintre cei mai optimişti oameni din showbiz. E mereu conectată la nou, ştie care sunt trendurile în materie de călătorii, dar şi în domeniul modei, face printre cele mai inspiraţionale fotografii de travel şi este întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Cu doi copii mari şi intraţi deja în viaţă, Carmen Negoiţă părea să trăiască una dintre cele mai fructuoase perioade ale vieţii sale, lipsită de griji şi de probleme.

Dar iată că, invitată fiind de Ilinca Vandici la podcastul "Te ascult", vedeta a recunoscut că nu totul e roz în viaţa ei, aşa cum face cu multă eleganţă să pară, ba chiar a traversat un episod foarte sensibil.

"Eu acum 3 ani am avut relație de 2 ani de zile și am avut o sarcină extrauterină și a trebuit să fac niște injecții. Nu m-au putut opera, mi-au făcut nişte injecţii, pentru că au zis că ar fi uşor... (Sarcina, n.r.) era pe trompă şi dacă nu făceam acest lucru, exploda trompa. Şi mi-au făcut nişte injecţii care seamănă un pic cu chimioterapia. Din acel moment, m-am dereglat foarte mult hormonal, pe lângă faptul că am avut două goluri pe scalp, mi-a căzut părul şi de stres... A fost un cumul de factori, nu doar asta", a povestit Carmen Negoiţă.

"Şi de-acolo am tot lucrat (să fiu bine, n.r.). Părul mi-a revenit cu tratamente, nu există să nu iau suplimente zi de zi, am citit zi de zi, mi le comand în fiecare zi şi, în timp, am învăţat foarte multe lucruri despre mine şi încerc să fac tot ce pot ca mie, ca femeie să-mi fie bine, calitatea vieţii mele să fie cât mai bună, pentru că mi se pare că mai am o grămadă de făcut, mi se pare că n-am trăit. Staţi un pic, că vreau să mă pun de picioare, pentru că mai am de călătorit în toată lumea. Nu vreau să trebuiască să stau în pat, mai am multe lucruri pe care nu le-am bifat", i-a mai spus ea Ilincăi Vandici.

"Eu sunt o exploratoare de fel, eu nu pot să stau mult timp. Eu dacă stau acasă două săptămâni, mă urc în maşină şi mă duc la prietenii mei la Sibiu, doar să plec, să mă duc la un party, să fac ceva. Nu pot să stau mult timp într-un loc. Pentru mine, asta ar fi crimă. Deşi cred că şi atunci mi-aş găsi ceva: o bibliotecă întreagă pe care n-am citit-o, mai am nu ştiu ce de făcut. Totdeauna îmi găsesc lucruri interesante şi tot timpul încerc să descopăr, m-aş mai apuca să învăţ nişte lucruri, aş mai face un curs..."

Întrebată de Ilinca Vandici dacă îşi mai dorea un copil, Carmen Negoiţă a spus că "(sarcina, n.r.) n-a fost programată, gândită, s-a întâmplat. Nu mă deranja, nu aveam o problemă. Mie îmi plac foarte mult copiii, dar dacă mă întrebi în momentul acesta aş spune că nu mai vreau. Nici nu ştiu dacă ar mai fi OK, după toată chestia asta pe care am făcut-o, dar mi se pare că în momentul ăsta nu aş mai vrea s-o iau de la capăt. Probabil că atunci când am primit vestea mi s-a părut interesant, new challenge. Dar acum aş zice că nu", a spus ea lucrurilor pe nume, menţionând şi că acum nu are niciun partener. "De doi ani sunt singură, lucrez la mine şi mi-e bine".

Aflaţi mai multe lucruri despre Carmen Negoiţă urmărind mai jos interviul oferit pentru Ilinca Vandici la podcastul "Te ascult".

FOTO: capturi de ecran



Recente pe Ok! Magazine

Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg
Melania Trump și robotul umanoid la Casa Albă   profimedia 1086194185 jpg
FotoJet (73) jpg
Elizabeth Taylor jpeg