„Sunt în trupa Backstreet Boys!“ Aşa a vrut să scape Nick Carter de arestare

Actualizat:
nick carter mugshot jan 2016 billboard 650 jpeg

Nick Carter

Sigur vă mai amintiţi de Nick Carter şi a lui trupă care făcea furori prin anii 90, Backstreet Boys. Formaţia, ce-i drept, încă există, iar solistul Nick încearcă şi el să mai profite, dacă se poate, de renumele ei de mult apus. S-a întâmplat miercuri, când Nick , în vârstă de 35 de ani, a fost arestat în oraşul Key West din Florida.

Potrivit informaţiilor obţinute de la poliţia americană, Nick Carter a fost arestat şi transportat încătuşat la sediul instituţiei din comitatul Monroe din Florida.

Potrivit site-ului TMZ.com, Nick Carter a fost implicat într-o altercaţie fizică care avut loc în faţa barului Hog's Breath Saloon din Key West. Cântăreţul împreună cu un prieten au avut un comportament agresiv faţă de personalul localului, după ce barmanii au refuzat să-i servească cu alcool pe cei doi bărbaţi deja beţi.

După intervenţia ofiţerului de poliţie, Nick a încercat să scape punând accent pe faima lui: „Domnule, numele meu este Nick Carter, de la Backstreet Boys, sunt un nenorocit de cântăreţ!“

Din păcate pentru Nick, ofiţerul nici n-a clipit când a auzit de celebrul boy band. Vezi mai jos întregistrarea cu momentul arestării celor doi bărbaţi.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg