Sunt putred de bogaţi, dar nu dau doi bani pe curăţarea casei. Iată ce staruri trăiesc ca într-o cocină de porci!

Actualizat:
Untitled collage jpeg

Plătesc câte o armată de menajere care să facă ordine prin vilele lor supradimensionate, însă acestea de-abia pot ţine pasul cu celebrităţile delăsătoare şi nepăsătoare care lasă în urma lor numai mizerie şi dezordine.

Johnny Depp

image

Este un actor super creativ, un artist, care, ca multe suflete sensibile şi talentate din lumea asta, nu-şi bate capul cu ordinea şi disciplina acasă la el. De fapt, se pare că starul hollywoodian trăieşte ca-ntr-o cocină de porci, el nu strânge niciodată după el şi nici nu-l interesează dacă face mizerie şi strică mobilierul scump din casa lui din cauza petelor şi a dârelor de mizerie.

Mai mult, el consideră că e o pierdere de timp să facă duş şi poartă aceleaşi haine de mai multe ori până le dă la spălat. Parcă ocupa un loc fruntaş în topul celor mai atractivi bărbaţi de la Hollywood, nu? Cum o fi oare posibil în aceste condiţii?!

Megan Fox

image

Una dintre cele mai frumoase femei din lume nu pune deloc accent pe ordine şi curăţenie în casa ei. De fapt, chiar ea a recunoscut că nu e deloc organizată, nefăcând deloc un secret din asta. Actriţa deţine animale de companie – veveriţe şi un porcuşor pe nume Piggy Smalls – , care adaugă şi ele la mizeria care se face prin casă. Nu mai vorbim despre cei trei copii pe care-i are vedeta şi care au întreaga casă la dispoziţie să se joace întruna!

În plus, ea a mărturisit că e genul de persoană care-şi lasă hainele de jos după ce le poartă şi nici nu prea trage apa la WC, după ce-l foloseşte. Bine, obiceiul acesta şi l-a făcut din considerente ecologice, nu vrea să consume, de fapt să epuizeze resursele planetei, însă asemenea lucruri nici nu ne duc cu gândul la un cămin în care de-abia aştepţi să intri şi să rămâi, nu?

Kristen Stewart

image

Se vede din look-ul ei că este cât se poate de împrăştiată şi nepăsătoare când vine vorba de haine, coafură, de fapt aspect fizic. Iar casa ei nu face nici ea excepţie, este într-o vraişte evidentă mai tot timpul. Şi asta pentru că Kristen fumează aproape non stop şi lasă scrum de ţigară şi chiştoace peste tot pe unde trece.

Foste menajere de-ale vedetei mărturisesc şi ele că actriţa îşi aprinde ţigară după ţigară şi că lasă chiştoace şi la baie, în ghivecele plantelor din casă şi chiar şi prin frigider. Nici nu vrem să ne imaginăm cum miroase în casa ei!

George Clooney

image

O fi el unul dintre cei mai sexy bărbaţi din lume, dar nu e nimic atrăgător la un individ care trage vânturi şi râgâie indiferent că se află singur sau în prezenţa cuiva. Foştii lui angajaţi, care îi curăţau casa toată ziua, susţin că actorul era destul de delăsător. De fapt, o menajeră chiar a spus presei că starul hollywoodian care chiar a deţinut, la un moment dat un porcuşor, nu era decât un “porc murdar şi dizgraţios”.

Acum, că este tăticul unor gemeni şi soţul unei femei superstilate, Clooney cu siguranţă că pune mai mult accent pe curăţenie, mai ales că nu este el nevoit să pună mâna şi să frece podelele sau să dea cu aspiratorul, ci armata de menajere angajate să fie de serviciu 24 de ore din 24.

Jessica Simpson

image

În cazul ei, nu e greu să ne imaginăm cât de dezordonată poate ajunge casa ei să fie! Jessica şi-a etalat chiar şi-n spaţiul public atitudinea ei nepăsătoare, bineînţeles că acasă la ea e mult mai degajată şi nesinchisită de tot ce pică pe jos şi n-are niciun chef să ridice sau să pună la loc.

Foştii ei angajaţi au dat din casa divei şi au spus că ea îşi lasă extensiile de păr şi genele false peste tot prin casă. La fel procedează şi cu haine purtate, sunt aruncate pe podea şi acolo rămân până sunt adunate de menajere. De fapt, bietele femei curăţă toată ziua după vedetă.

Kirstie Alley

image

Mare iubitoare de animale, actriţa care deţine o întreagă menajerie acasă la ea cheltuie mai mulţi bani – vreo 40.000 de dolari pe an – pe îngrijirea patrupedelor decât pe curăţenie. Dar nu vă închipuiţi că ea face ordine prin casă şi strânge şi curăţă după animăluţele ei, nici vorbă, are oameni plătiţi zi şi noapte pentru aşa ceva. Oricum e muncă multă, având în vedere că vieţuitoarele ei dragi zburdă prin casă nestingherite şi lasă pe ici, pe colo câte o… surpriză! Auci!



Recente pe Ok! Magazine

Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg