Surorile Paris şi Nicky Hilton au strălucit la o gală de modă

Actualizat:
FIT's Annual Gala to Honor Dennis Basso, John and Laura Pomerantz and QVC   Inside jpeg

Paris Hilton şi Nicky Rothschild

E drept că surorile Hilton parcă nu mai sunt atât de prezente în showbiz precum erau odată, dar aseară, la gala Fashion Institute of Technology din Manhattan, New York, au fost nişte apariţii mai elegante ca niciodată.

Atât Paris, cât şi sora sa măritată şi însărcinată, Nicky, au purtat rochii lungi cu broderii din paiete şi strasuri, create de Dennis Basso, cel care a primit şi un premiu la gala organizată la The Plaza Hotel.

Cele două blonde au fost însoţite la gală şi de fratele lor mai mic, Barron.

Paris Hilton, Barron Hilton şi Nicky Rothschild

Nicky arată minunat, deşi sarcina ei pare înaintată

În vârstă de 35 de ani, Paris este din nou singură, după ce s-a despărţit în luna martie de milionarul austriac Thomas Gross, cu care a avut o relaţie de opt luni, mai mult la distanţă, însă.

La rândul ei, în vârstă de 32 de ani, Nicky arată extraordinar însărcinată, fără să dea semne că ar fi pus prea multe kilograme pe ea. Nicky a fost însoţită la gală de la fel de atrăgătorul ei soţ, bancherul britanic James Rothschild.

Ce mai putem spune? Aproape că începem să regretăm că aceste mondene nu mai sunt atât de populare şi că-n locul lor primim foarte multe informaţii despre surorile Kardashian.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg