Surpriză în marea finală X Factor 2020. Ce pregătesc finaliştii pentru seara de 18 decembrie

Actualizat:
6 finalisti x factor 2020 jpg jpeg

Ştefan Bănică, Loredana, Delia şi Florin Ristei şi-au ales fiecare câte un concurent alături de care cred că pot câştiga finala X Factor sezonul 9.

Grupa Loredanei a deschis seara semifinalei, iar Adrian Petrache a reuşit să îşi câştige locul în finală, Iulian Selea fiind cel eliminat. ”Momentul lui Adrian a fost absolut special, original, a fost ca la un concert adevărat!”, a spus Loredana, după ce Adrian a cântat în franceză, acompaniat de o trupă formată din doi dintre fraţii săi şi prietenii lor.

Ştefan Bănică a avut de făcut o alegere grea, între Andrada Precup şi Alexandra Sîrghi. ” Alexandra, ai fost senzaţională, tu reprezinţi forţa, tu eşti locomotiva grupului meu! Din punct de vedere al emoţiei, nu am auzit acurateţe mai mare decât a Andradei”, a spus juratul, care a ales să meargă în finală alături de Andrada. ”Am ales o lume a simţurilor ştiind că nu îmi va fi uşor. Dar acesta poate că este şi un pariu cu mine, pentru că aş vrea să schimb un pic viaţa acestui copil. Andrada este atât de asumată, e o concurentă în adevăratul sens al cuvântului!”, a mărturisit Ştefan Bănică.

3 finalisti x factor 3 jpg jpeg

Tiny Tigers, grupul format de Florin Ristei, a reuşit să surprindă din nou, inclusiv pe mentorul lor, însă Super 4 a scos la înaintare artileria grea. ”<Show must go on> e mesajul cel mai bun pe care puteaţi să îl transmiteţi! Orice ar fi, muzica, spectacolul, nu trebuie să se oprească!”, a spus Loredana despre cântecul ales de italienii care vor reprezenta grupurile în finala de anul acesta.

1 the super 4 jpg jpeg

Tot o italiancă va reprezenta şi grupa Mixt, al cărei mentor este Delia. Sonia Mosca a reuşit să o convingă pe jurată că îşi merită locul, chiar dacă Alina Dincă a făcut şi ea un adevărat spectacol. ”E incredibil ce reuşeşte să facă cu vocea ei, e la un nivel uluitor! Sonia e una dintre cele mai bune voci pe care le-am auzit nu la X Factor 9, ci la X Factor forever and ever!”, a spus Florin Ristei despre italiancă.

2 sonia mosca jpg jpeg

Aşadar, vineri 18 decembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 şi Sonia Mosca vor lupta în marea finală X Factor sezonul 9. Aceştia vor pregăti nu doar o melodie individuală, ci şi una alături de mentorii lor şi alta cu un invitat special.

Foto: Antena 1



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg