Surprizele lui Dan Negru pentru Revelionul din pandemie! Pentru celebritatea care o întruchipeză pe Vrăjitoare s-au luat măsuri speciale

29 decembrie, 2020
1 dano jpg jpeg

12 măşti, una mai spectaculoasă decât alta, vor urca în ultima seară din an pe scena Revelionul Starurilor 2021, prezentat de Dan Negru de la ora 22:00, pe Antena 1.

Programul va aduce în faţa telespectatorilor 12 măşti în spatele cărora se vor afla celebrităţi din diverse domenii şi pe care vor trebui să le gicească vedetele aflate în platou. Şi în acest an a fost respectată tradiţia realizării măştilor tocmai în Statele Unite, la Los Angeles, chiar dacă pentru acest lucru, Andreea Rădulescu, specialistul în machiaj special care le-a şi realizat a fost nevoită să stea în izolare atât în America, cât şi la revenirea în România.

“Una dintre cele mai complicate şi spectaculoase măşti din acest an este cea a Diavolului. Pe lângă complexitatea ei, masca este şi una dintre cele mai costisitoare, preţul ei ajungând la câteva mii bune de euro. Masca a fost realizată în Los Angeles şi a durat câteva săptămâni, iar la filmare, vedeta din spatele măştii a avut de îndurat cel mai mult timp în cabina de machiaj, peste 5 ore, în care a trebuit să stea foarte mult nemişcat şi nu a putut deloc să mănânce sau să bea!”, spune Andreea Rădulescu, master make-up special şi coordonatoarea echipei de machiaje speciale. „Dificultăţi am întâmpinat şi la măştile pentru momentul preşedinţilor, Putin şi Trump, care nu s-au mulat perfect pe capul personajelor şi de aceea ne-am văzut nevoiţi să facem tot felul de artificii!”.

Pe lângă situaţiile de tot felul apărute în cabina de machiaj în timpul unui show de o asemenea anvergură, în acest an, vedetele din spatele măştilor s-au mai confruntat cu ceva: timpul de aşteptare “în personaj”. Dacă în anii trecuţi se respecta cu stricteţe programul, în acest an, toate măsurile de siguranţă care au fost luate la filmări au adus mici decalaje, astfel că unele dintre vedete au fost nevoite să aştepte zeci de minute costumate, cu faţa şi urechile complet acoperite.

Una dintre marile surprize ale Revelionului va fi vedeta care întruchipează Vrăjitoarea, o mască specială. Pentru celebritatea care va juca această mască s-au luat masuri speciale de discreţie. De frica stricării surprizei, vedeta din spatele Vrăjitoarei a fost ascunsă chiar şi multor membri ai echipei. Înainte de demascare, Vrăjitoarea a fost ştiută doar de producători, regizori, prezentator şi de echipa de la machiajul special.

Un alt aspect cu care echipa de producţie s-a confruntat la filmările pentru Revelion a fost ascunderea vedetelor din spatele măştilor, pe perioada filmărilor. Unii dintre ei se bucurau atât de tare să îşi revadă colegii, încât cu greu au putut fi determinate să stea ascunse în cabinele special pregătite. O premieră a fost marcată şi la masca Lurch, servitorul familiei Addams, care a intrat pe scenă pe papainoage şi unde nu s-a mai putut face ultimul retuş înainte de filmare.

Chiar dacă au fost zile foarte complicate de filmare, s-a râs foarte mult. A fost şi cazul măştii Captain Hook, care a oprit echipa în timpul machiajului de nenumărate ori, pentru că izbucnea în râs când vedea transformarea. Şi la masca Duhul lui Alladin au fost multe întreruperi, întrucât vedeta din spatele măştii este o persoană foarte-foarte energică şi pentru care cele patru ore pe scaun au însemnat o eternitate. “Le-am oferit tot suportul nostru, pentru că ştim exact cât de complicat este să petreci câteva ore bune pe scaunul de machiaj, de cele mai multe ori întâmpinând tot felul de situaţii. A fost şi cazul lui Grinch, care nu a putut deloc să respire pe nas, ba mai mult, pentru realizarea măştii a fost nevoie ca mare parte din timp să ţină şi gura închisă. Tot ce vă pot spune este că e un om super rezistent şi a depăşit toate performanţele la acest capitol”, îşi aminteşte Andreea Rădulescu.

Cele mai complicate măşti ale Revelionului 2021 sunt, din punctul de vedere al specialistului în machiaj special care le-a şi realizat Vrăjitoarea, Diavolul, Hades şi Duhul lui Alladin. Fiecare vedetă din spatele acestor măşti a stat la machiaj cel puţin trei ore, iar pentru unele s-au depăşit chiar şi cinci ore.



Recente pe Ok! Magazine

Maria Neculiță, Simona Amânar, Andreea Răducan, Octavian Bellu, Nadia Comăneci, Daniela Silivaș, Cătălina Ponor, Oana Ban,  Dana Sofronie la gala 110 ani de Olimpism în România   COSR jpg
Ana Ularu și Daniel Nuță la lansarea serialului Cod Roșu la Paris   Focus Sat jpeg
Crina Abrudan, Ioana Picoș, Andreea Chirițescu, Alexandra Chirițescu jpg
Radu Stefan Banica (2)   Antena 1 JPG
Săptămâna a început bine pentru Dan Negru (53 de ani), supranumit „Regele audiențelor” în televiziune
Adela P jpg
Angelina Jolie la Torino, Profimedia (4) jpg
Joan Collins și soțul Percy, GettyImages (1) jpg
Sasha Alexander, Lucia Sofia Ponti, Eduardo Ponti, Sophia Loren și Roberta Armani, Foto Profimedia jpg
Regele Charles Foto Getty Images (6) jpg
Adrian Daminescu, de nerecunoscut jpg
Banner Stefan Bănică Lavinia parva
Elena Lasconi 1 (1) jpg
skynews brad pitt pitt 6234765 jpg
Cristela și Călin Georgescu jpg
Gabriel Cotabiță și Alexandru Ciucu în 2016   FOTO Sorin Stana, OK Romania (1) jpg
Nicole Kidman Screenshot 2024 10 29 at 22 00 (2) jpg
gabriel cotabita a murit foto facebook jpg