Teri Hatcher a fost violată de unchiul ei de la 5 ani! Reacţia incredibilă pe care mama ei a avut-o când a descoperit abuzul sexual

8 iunie, 2019
7 gettyimages 52735004 jpg jpeg

Prima dată când starul serialului Neveste Disperate a vorbit, în mod public, despre abuzul sexual la care a fost supusă în copilărie s-a întâmplat în 2006. Actriţa a fost molestată sexual ani în şir şi, când devenise disperată să atragă atenţia familiei asupra ororii care i se întâmpla, mama ei a avut o reacţie surprinzătoare, dar, cel mai probabil, salvatoare.

gettyimages 459571866 jpg jpeg

Teri se simţea vinovată şi ruşinată din cauza atenţiei “speciale” pe care o primea din partea unchiului ei. Tipic unei victime ale unui abuz sexual! N-a spus nimănui despre coşmarul prin care trecea până în momentul în care a citit despre alţi copii molestaţi de acelaşi om şi despre sinuciderea uneia dintre victimele acestuia. Abia atunci s-a hotărât să colaboreze cu poliţia pentru a-l pune pe Richard Hayes Stone după gratii timp de 14 ani.    

gettyimages 55719482 jpg jpeg

Hatcher a dat detalii despre abuzul sexual prin care a trecut într-o scrisoare adresată chiar preşedintelui Donald Trump, care considerase amuzant să glumească pe seama unei alte victime ale abuzului sexual.

“Uitaţi ce-mi amintesc eu!”, i-a scris vedeta preşedintelui american. “Penisul lui erect, pe care şi-l tot atingea în timp ce şofa. <Vrei să-l atingi?>, mă întreba. <Nu>, îi răspundeam eu. Mi-a luat atunci mâna să îl ating oricum. Era roz. Erau şi nişte şerveţele pe-acolo… Nu ştiam pentru ce, dar am aflat apoi. (…) Stăteam cu faţa în jos pe scaun şi priveam podeaua maşinii în timp ce el mă viola. <Îţi place cum se simte?>, mă întreba. <Nu>, îi răspundeam eu. <O să-ţi placă la un moment dat>.”

gettyimages 52735004 jpg jpeg

Actriţa care a fost abuzată sexual de unchiul ei începând cu vârsta de 5 ani a adăugat: “Din păcate, eu şi adolescenta Sarah Van Cleemput am fost molestate de acelaşi om. Ea s-a sinucis. Eu continuu să mă lupt cu demonii mei…”

“Amintirile nu m-au părăsit niciodată. Îmi amintesc până şi culoarea mochetei din maşină şi penisul lui şi tot ceea ce mă punea să fac”, dezvăluie actriţa. Ca în multe cazuri de pedofilie, părinţii victimei nu au ştiut nimic despre ceea ce i se întâmpla copilului. Sau se făceau că nu ştiu nimic. Neavând sprijinul mamei sau al tatălui, micuţa Teri a fost nevoită să facă singură faţă întregii orori. Ani în şir, a simţit un amestec de repulsie şi control incredibil din partea lui Stone, care nu făcea decât să-i adâncească şi mai mult abisul sufletesc în care se afla.  

“Îmi amintesc odată că plecam de acasă de la el ca să luăm alţi oameni şi că el încerca să manipuleze situaţia în aşa fel, încât să rămână singur cu mine. Ştiam că avea să parcheze maşina într-un spaţiu viran şi să-mi facă chestii. Mi-era aşa ruşine, mă făcea să mă simt specială, îmi dădea atenţie în mod deosebit, îmi spunea că sunt nemaipomenită. Nu-mi plăcea să mă uit la el cum ejacula, nu voiam să ating aşa ceva… Astea sunt imagini care m-au bântuit toată viaţa. Cel mai îngrozitor (sic) îmi părea când mă atingea şi îmi făcea tot felul de lucruri şi mă întreba <Îţi place?> Eu îi ziceam că nu, dar el insista <Lasă că o să înţelegi la ce mă refer într-o bună zi!>.”

gettyimages 52735008 jpg jpeg

Hatcher povesteşte şi despre ziua în care a explodat pur şi simplu plină de furie din cauza abuzului sexual la care era supusă: “Ultima dată l-am văzut când aveam 8 sau 9 ani. Mama îi invitase la cină, iar eu am luat-o, pur şi simplu, razna. Mama considera că ieşirea mea era complet nepotrivită, dar, totuşi, a fost şi momentul în care instinctul ei matern s-a declanşat. Simţea că ceva ciudat se întâmpla şi a decis, atunci şi acolo, să mă scoată complet din situaţia respectivă. Nu m-a întrebat dacă mi se întâmplase ceva, ci, pur şi simplu, a făcut în aşa fel încât să nu mă mai întâlnesc niciodată cu unchiul şi mătuşa mea. Părinţii mei aveau cele mai bune intenţii, însă felul lor de-a face faţă unei asemenea situaţii a fost să nege tot şi să se simtă vinovaţi. Totuşi, eu doar pe mine m-am învinovăţit…”

gettyimages 56601754 jpg jpeg

foto - Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg
Corina Danila a dezvaluit ca e casatorita de cinci ani in emisiunea 40 de intrebari a lui Denise Rifai de la Kanal D   captura TV (13) jpg