Tom Hardy ar putea fi următorul agent 007

Actualizat:
Premiere Of FX's "Taboo"   Red Carpet jpeg

Cu toate că Daniel Craig nu a renunţat în mod oficial la rolul spionului 007, producătoarea francizei, Barbara Broccoli, ţine în suspans pe toată lumea în legătură cu numele actorului care îl va întruchipa pe James Bond în următorul film.

image

De la lansarea ultimului film cu Bond, „Spectre/ Bond 24”, au existat multe speculaţii în ceea ce priveşte actorul care îi va da viaţă agentului 007. Vânătoare pentru un nou Bond a început în 2015, când Daniel Craig, 48 de ani, a declarat, imediat după încheierea filmărilor pentru Spectre, că mai bine îşi taie venele decât şă mai joace în această producţie. Cu toate acestea, “actoria rămâne cel mai bun loc de muncă din lume”, declara starul.

De atunci, în presă s-au tot speculat numele unor actori care i-ar putea lua locul lui Craig, precum Aidan Turner, Idris Elba, Tom Hardy şi Tom Hiddleston. Până acum, doar actorul Tom Hardy a vorbit despre o posibilă împlicare în film. În cadrul unui interviu acordat pentru Daily Beast, Tom a declarat că şi-ar dori să joace rolul agentului 007: “Ştii, există o vorbă între noi, actorii, dacă vorbeşti despre asta, eşti automat scos din cursă. Deci, nu pot comenta! Dacă aş vorbi, ar dispărea oportunitatea”.

Tom Hardy la premiera "Taboo" 2017

Producatorul francizei 007, Barbara Broccoli, l-a dus pe Daniel Craig pe culmea fainei cu rolul pe care i l-a atribuit în cele 4 serii de succes începând cu 2006 - Casino Royale, Quantum of Solace, Skyfall şi Spectre. Până acum, actorul nu a confirmat încă nici că va pleca, nici că va continua să joace în seria 007. În cazul în care Daniel va fi înlocuit, Tom Hardy este primul pe lista de preferaţi.

Pentru că îl vrea înapoi pe Craig,  Sony i-ar fi făcut o ofertă de nerefuzat, 150 de milioane de dolari pentru încă două pelicule cu James Bond. Rămâne de văzut dacă Daniel Craig va rezista ofertei şi se va aventura într-o nouă producţie James Bond. La ultima filmare, Spectre, actorul a întâmpinat o serie de dificultăţi, a suferit chiar şi o operaţie la genunchi.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg