Toni Grecu se recuperează după ce s-a vindecat de coronavirus: "Cea mai dură experienţă de viaţă pe care am trăit-o"

Actualizat:
2 toni grecu se recupereaza dupa covid 2 jpg jpeg

A stat trei săptămâni şi jumătate în spital şi a trecut prin clipe de coşmar! Toni Grecu dezvăluie acum cum se recuperează după ce s-a vindecat de coronavirus, dar şi prin ce a trecut în ce două spitale în care a fost internat!

Toni Grecu se afla la "Matei Balş" când incendiul a izbucnit. 19 persoane s-au stins din viaţă acolo. El a trecut printr-un coşmar:

“Incendiul a fost la un etaj mai jos. Nu m-am speriat, am fost foarte lucid şi asumat. A fost un moment groaznic, ardea ca în infern. Eu nu aveam aer şi am mers două etaje pe jos, o asistentă îmi ţinea butelia cu masca pe faţă şi un paramedic mă ţinea de cealaltă mână. Ei m-au ajutat să ies de acolo. Au venit pompierii, paramedicii se luptau cu focul, încercau să scoată oamenii de acolo. Situaţia era ca într-un film de groază. Spitalul ardea pe partea dreaptă, iar bolnavii trebuiau să meargă 150 de metri dintr-o parte în alta, în condiţiile în care noi nu puteam face un singur pas. Am leşinat în ambulanţă”, a povestit actorul de la Divertis, la Antena Stars.

Atunci a fost mutat la Spitalul Monza unde a primit alte îngrijiri: “După incendiu, după ce am ajuns la Monza, lucrurile au început brusc sa meargă favorabil, în nouă zile am ieşit din spital. În total am stat trei săptămâni şi jumătate spitalizat. Eu patru săptămâni nu am făcut duş. Nu aveam aer să merg nici la WC. Urmam un tratament cu steroid, aveam o mare foame. Este cea mai dură experienţă de viaţă pe care am trăit-o!“

toni grecu se recupereaza dupa covid 1 jpg jpeg

Toni Grecu - "Covidul nu e o glumă"

“Sunt ok acum, am depăşit momentul. Covid-ul nu este o glumă. Acum depinde de om. Nici un om nu seamănă cu altul atunci când face boala. E marea încurcătură a doctorilor, ei aplică o schemă de tratament, la unii merge, la alţii nu. Eu am stat patru zile acasă. În cazul meu, boala a început violent. Eu am avut trei zile de frison cu temperatura 37-37,5 şi în a patra zi s-a făcut 38. Frisoanele de noapte au fost devastatoare. Eu am făcut furtuna de citokine acasă. Când am făcut 39 de grade am sunat la Salvare. Nu m-am panicat. Anticorpii mei au inflamat plămânii, în trei zile am ajuns la spital cu 50% saturaţie de oxigen. La spital aveam 92 saturaţie, primele zile saturaţia a fost bună. M-au pus pe scaunul de spital şi nu m-au mai lăsat să mă ridic. Din momentul când am intrat în spital, am intrat pe oxigen. Într-o săptămână, starea s-a degradat sub tratament, nu mai puteam sta în picioare”.

Actorul a ţinut să precizeze că acum face kinetoterapie pentru plămâni, învaţă din nou să respire corect.

„După o săptămână de stat acasă, pot să spun că sunt ok, încerc să recuperez ce mi-a luat covidul. Acum nu mai depind de oxigen, pot să urc scările singur, sunt ok, fac kinetoterapie pentru plămâni, nici n-am ştiut că există. Practic, acum mă învaţă specialiştii să respir, mă învaţă cum trebuie să-mi expandez toracele, mă învaţă să-mi reobişnuiesc plămânul să ajungă la capacitatea pe care o avea înainte.".



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg