TOP 10 milionari din entertainment

Actualizat:
Daily Instagram Posts jpeg

Ca în fiecare an, cei de la Forbes au tras linie şi au calculat cât au câştigat cei mai prolifici reprezentanţi ai showbizului internaţional în 2016. Iată-i pe cei care au intrat în Top 10!

Diddy

 130 de milioane $

image

Nu doar muzica i-a adus aceşti bani. Sean „Diddy“ Combs şi-a construit un adevărat imperiu, investind în propria linie vestimentară de lux şi într-un brand de băuturi, Diageo’s Ciroc Vodka, care i-au adus profit de 100 de milioane $. Adică, vreo 76% din ce a câştigat în 2016.

 Beyoncé

105 milioane $

Cântăreaţa şi soţul ei, Jay-Z, au împreună o avere de peste 1 miliard $. Dar chiar dacă Jay-Z e principalul provider la bunăstarea familiei, partea lui constând în 810 milioane $, nici contribuţia lui Bey nu e de ici de colo, diva reuşind să adune 350 de milioane $.

 J.K. Rowling

image

Autoarea în vârstă de 51 de ani a avut un 2016 prolific. Noul volum produs în continuarea seriei Harry Potter, The Cursed Child, a fost pe lista bestseller-urilor, iar ecranizarea poveştii Fantastic Beasts And Where To Find Them a fost un alt iepure scos din pălărie.

Drake

Rapperul canadian trebuie să le mulţumească fanilor care au transformat turneul Boy Meets World într-un succes de casă, dar şi colaboratorilor săi comerciali, Apple, Sprite şi Nike, care i-au adus în conturi profituri uriaşe. Practic, el şi-a dublat veniturile!

 Cristiano Ronaldo

image

Legendarul fotbalist portughez a semnat un nou contract pe patru ani cu clubul spaniol Real Madrid şi un altul cu Nike. Dar chiar dacă se află pe un loc fruntaş, Ronaldo a avut şi de pierdut. El a fost amendat de autorităţi cu 16,5 milioane $ pentru evaziune fiscală.

 The Weeknd

92 de milioane $

Nu-l putem condamna pe „Mr. Selena Gomez“ că a cheltuit deja o mică avere pe o vilă somptuoasă. La doar 27 de ani, e unul dintre cei mai tineri artişti listaţi în topul celor mai bogate 100 de celebrităţi. Abel Makkonen Tesfaye, pe numele lui real, a câştigat 1,1 milioane $ numai din turneul Starboy: Legend Of The Fall.

 Howard Stern

image

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de radio a dat lovitura cu contractul semnat cu postul online Sirius XM. Fostul jurat de la America’s Got Talent primeşte mare parte din profiturile celebrei sale emisiuni, The Howard Stern Show, de vreme ce deţine şi acţiuni Sirius.

Coldplay

 

Chris Martin şi colegii săi de trupă au avut cele mai mari încasări din carieră, după ce turneul lor mondial, Head Full Of Dreams, le-a adus 5 milioane $ în fiecare oraş. Un motiv ca Gwyneth Paltrow să-i ceară o pensie alimentară mai mare pentru Apple şi Moses!

James Patterson

A ajuns la această performanţă după ce a vândut, în doar un an, peste 10 milioane de exemplare ale cărţilor lui. Nici nu-i de mirare că e cel mai de succes autor american! Patterson (70) are venituri şi din ecranizarea thrillerelor sale şi se zvoneşte că ar fi bătut palma cu Bill Clinton pentru o carte de memorii.

Lebron James

image

Starul NBA e la înălţime! Şi nu doar pentru că măsoară 2 m! Salariul său pe ultimul an la echipa Cleveland Cavaliers a fost de 30 de milioane $. La asta se adaugă bonusurile play-off şi contractele publicitare semnate cu Intel, Nike şi Coca-Cola.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (61) jpg
CHUANDO TAN modelul de 60 de ani Instagram jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg