Totul despre nunta anului! Adelina Pestriţu şi Virgil Şteblea s-au căsătorit religios FOTO

20 iulie, 2019
10 nunta biserica jpg jpeg

Adelina Pestriţu şi Virgil Şteblea şi-au unit vieţile şi în faţa lui Dumnezeu. Ceremonia a avut loc la Biserica Naşterea Maicii Domnului din Dorobanţi, iar fosta prezentatoare TV a fost condusă la altar de tatăl său. Ea a ales să poarte în această zi specială două rochii, care au fost comandate la Barcelona şi au costat peste 40.000 de euro. ''Am avut emoţii. Dumnezeu este cu noi în fiecare zi, dar de astăzi şi oficial'', a spus Adelina la ieşirea din biserică.

Cuplul va sărbători evenimentul alături de peste 300 de invitaţi. Petrecerea va avea loc la un restaurant de lux şi va fi presărată cu numeroase momente artistice. Elena Gheorghe şi Maria Dragomiroiu se numără printre artiştii care vor înviora atmosfera.

4 adelina pestritu nunta jpg jpeg

Verighetele pe care cei doi le vor purta sunt bătute cu diamante. ‘Ne-am dorit ca aceste verighete să fie unele speciale, făcute fix după sufletul nostru. Modelul este unul care înfrumuseţează atât mâna unei femei, cât şi a bărbatului, lucru destul de rar întâlnit la bijuteriile universale.

Am tinut să fie ambele identice. Atât eu cât şi Virgil iubim bijuteriile cu pietre, astfel am decis ca inelele noastre de cununie să fie din platină şi bătute în diamante. Virgil poartă doar ceas sau câteva brăţări tenis. Verigheta este singurul inel pe care îl va purta, sper eu pentru întreaga viaţă'', a precizat Pestriţu pe blog.

Mireasa nu va fi furată: ''Îl considerăm un moment fără sens''

Adelina nu va respecta tradiţiile obişnuite de la o nuntă. Fosta prezentatoare nu vrea să fie furată. ‘’Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie: au ajuns invitaţii la petrecere. Muzica, meniul, totul perfect pentru o seară în care toată lumea şi-a propus să se distreze până în zorii zilei. Se fură mireasa. Se opreşte muzica, vine la microfon cineva care doreşte să ceară răscumparare şi începe negocierea, ca pe obiecte, care şi ea durează cel puţin 20 de minute. Timp în care ceilalţi oameni cască plictisiţi pentru că au văzut acest moment tras la indigo la cel puţin 50 de nunţi pe parcursul vieţii. Şi, evident, nimic nu-i mai poate surprinde. Cunosc deja finalul, când mireasa revine. Mirele oferă, el (negociatorul) nu este de acord, ca într-un final să vezi un mire care acceptă, făra a fi dorinţa lui arzătoare, lucrurile la care este supus, în schimbul femeii lui.

În partea cealaltă, mireasa stă stingheră, ascunsă într-o maşină, asteptând să fie chemată. Sau cel mult dansează într-un club din apropiere, sub privirile mirate ale celor prezenţi. Îl considerăm un moment fără sens în acest punct al vieţii noastre şi nu-i găsim sensul la petrecere. Deci îi vom spune pas’’, a explicat Adelina motivul pe blogul personal.

Cum a petrecut Adelina ultima seară de burlăciţă

Frumoasa brunetă a avut parte şi de o seară a burlăciţelor. Vedeta TV a împărţit noaptea dinaintea nunţii cu cele mai bune prietene, la un hotel din Capitală. Anca Ciota şi Diana Pârvu s-au aflat printre invitate. Adelina a îmbrăcat un halat alb ce avea scris pe spate cuvântul „bride” . „Ultima noapte de burlăcie. Ce se întâmplă azi rămâne în spatele uşilor închise'', a scris fosta prezentatoare pe o pagină de socializare.

4 ade1 jpg jpeg

Virgil şi Adelina au trecut la începutul lunii iulie şi pe la ofiţerul stării civile, dar au ales să sărbătorească într-un cadru restrâns.



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg