Transformare demnă de Oscar! Johnny Depp, de nerecunoscut în cel mai radical rol al său

Actualizat:
hepta 2010576 jpeg

În toată istoria rolurilor sale cele mai versatile, nu credeam că vom apuca să vedem şi apogeul transformărilor sale. Dar cum orice artist genial este imprevizibil, îl avem pe Depp în rol de gangster, cel puţin aşa ştim, căci dacă ne luăm după primele fotografi

În toată istoria rolurilor sale cele mai versatile, nu credeam că vom apuca să vedem şi apogeul transformărilor sale. Dar cum orice artist genial este imprevizibil, îl avem pe Depp în rol de gangster, cel puţin aşa ştim, căci dacă ne luăm după primele fotografii apărute acum cu el machiat profesionist, nu băgăm mâna în foc că e chiar el.

image

Atât de bine a fost transformat, literalmente pentru a intra în pielea personajului său. Eh, bine, poate că-l trădează colţul buzelor, recunoaştem!

image

Omul cu cea mai distinctă figură de la Hollywood ne-a uluit cu transformarea lui, chiar demnă de aplauze. Vorbind la modul serios, ne aşteptăm la un succes fulminant cu nou film al starului de 51 de ani, “Black Mass”, unde îl vom admira întrebându-ne cum naiba i-a ieşit atât de bine transformarea fizică de nerecunoscut. Şi timpul va decide dacă această performanţă a sa va fi una demnă de sezonul viitor al marilor premii dedicate cinematografiei – un Oscar, un Glob de Aur?

image

Faţă de alte filme, acesta este o dramă în care personajul lui, Whitey Bulger, este un gangster, de fapt, cel mai notoriu criminal american din ultimii 50 de ani. El joacă alături de Benedict Cumberbatch, Dakota Johnson, Sienna Miller şi Kevin Bacon, apropo!

Pelicula se bazează pe cartea lui Dick Lehr şi a lui Gerard O’Neill şi îmbină violenţa, angoasele, haosul şi energia poveştii în sine.

FOTO HEPTA



Recente pe Ok! Magazine

Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg