Trei foşti Războinici riscă să părăsească show-ul "Survivor". Alexandra Duli a izbucnit în plâns la Consiliul de nominalizare

12 aprilie, 2022
1 alexandra duli nominalizata spre eliminare survivor romania 3 jpg jpeg

Mihaela Stan, Alexandra Duli şi Doru Răduţă, în pericol de eliminare, la doar o zi după ce s-au alăturat noului trib al Vulturilor.

Schimbarea adusă de noua formulă în care au fost împărţiţi concurenţii a părut a fi de bun augur. Căci nou-intitulaţii Tigri şi Vulturi au mai uitat de vechile dispute şi au început să se cunoască mai bine cu foştii lor adversari. Dar iată că tocmai acest remix al triburilor a dus la noi discuţii şi separări, scoţându-i în faţă tocmai pe foştii Războinici, care se declarau uniţi şi de neînvins.

Aşa se face că, după un joc de Imunitate pierdut şi bătălia pentru obţinerea colanului de imunitate individual, la noul Consiliu de nominalizare cei care şi-au auzit numele strigat au fost Mihaela Stan, Alexandra Duli şi Doru Răduţă.

4 alexandra duli nominalizata spre eliminare survivor romania 14 jpg jpeg

„Mă culcasem pe o ureche, că Survivor e uşor”, a spus Mihaela Stan, în timp ce Doru Răduţă se alinia acestei filosofii, afirmând că „Mă consideram unul dintre cei buni”. Nu şi Alexandra Duli, care a simţit că ceva i se va întâmpla. „Mă aşteptam! Am visat aseară!", a spus ea cu lacrimi în ochi, după ce a fost nominalizată.

Citeşte şi:

Alexandra Duli, mai sexy la "Survivor" decât la "Burlacul"! Cum au arătat ceilalţi concurenţi la petrecerea de unificare a triburilor

5 alexandra duli nominalizata spre eliminare survivor romania 1 jpg jpeg

"M-am aşteptat de mai multe săptămâni să ajung în momentul ăsta. Plâng pentru că sunt aşa de mândră de mine. Jur, nu-mi vine să cred cât de departe am ajuns", a spus ea foarte emoţionată. "Am adus un totem, am devenit mai rapidă, cumva am învăţat să înot şi m-am simţit ca un mic rechin. Nu ştiu, am învăţat aşa de multe lucruri despre viaţă, despre oameni, să-i iubesc, să-i accept aşa cum sunt, să-mi spun ofurile. Şi astăzi am avut o experienţă nou-nouţă, pe care n-am mai simţit-o niciodată aici, la "Survivor". Nici în prima zi, când am aterizat aici, cu picioarele pe covorul ăla albastru, nu am simţit aceeaşi forţă pe care am simţit-o pe covorul roşu, la linia de start, astăzi. Mă simţeam ca o săgeată disperată să ajungă la ţintă şi să dea toate totemurile alea roşii jos. Am avut momente bune, am avut momente mai nebune. Ştiu că poate performanţa mea nu a mai fost aşa de bună recent, dar cred că am pierdut la o fracţiune de secundă. Sper ca oamenii de acasă să vadă că încerc şi să-şi aducă aminte că eu nu sunt o fată sportivă deloc, nu am făcut sport de când aveam 12 ani şi cred că asta se aplică tuturor de aici. Am tras de mine, trag de mine, nu-mi doresc să plec acasă, nu e timpul meu să merg acasă. Îl iert pe Blaze. Mă simt foarte bine şi vă promit că o să fiuo nouă Alexandra Duli, pe care n-a mai văzut-o nimeni."

Rămâne de văzut care dintre cei trei foşti Războinici, Mihaela Stan, Alexandra Duli şi Doru Răduţă, va fi eliminat de public.

FOTO: capturi Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Naomi Campbell  jpg
Blackpink - Facebook 5
diamant coroana Regina Elisabeta jpg
FotoJet (54) jpg
Simona și Marius Urzică (2) jpg
Tahnee Welch, talentata fiică a lui Raquel Welch, GettyImages 118807987 jpg
Jeffrey Epstein, profimedia 1060547879 jpg
Robert Duvall si Luciana Pedraza  GettyImages 854074 jpg
Monica Tatoiu la podcastul Face to Face by Bianca Drăgan   captură de ecran 01(3) png
Premiera 6 INIMI, 3 GREȘELI by Teatrul Maidan FOTO Alin Mihalache (18) jpg
Smiley, Alex Velea si Connect R   Doua vorbe n plus 2 jpeg
Cătălin Botezatu cu Loredana Groza și la Elena Boncea la The Grace and Power Gala de la Moor Park Golf Club   PR (11) jpg
Calul de Fox, Pixabay png
Kim Jong un cu fiica sa, Kim Ju ae   profimedia 0978300903 jpg
kate middleton pippa middleton jpg
FotoJet (49) jpg
Jeffrey Dahmer, Profimedia (2) (1) jpg
 James Van Der Beek, GettyImages (2) jpg