Trist și îngândurat, Prințul Harry a ajuns prea târziu și neînsoțit de Meghan. Cum a fost surprins Ducele de Sussex

printul harry

Mult prea multe greșeli a făcut în relația cu bunica sa. Și, din nefericire, deși și-a dorit să ajungă și să o prindă în viață, moartea a fost mai rapidă decât Prințul Harry.

În ciuda rupturii drastice dintre el și monarhie, al doilea născut al Regelui Charles pare vizibil afectat de vestea că bunica lui a plecat în lumină.

Singur și îngândurat a ieșit de la Balmoral și a plecat înspre aeroport, cu destinația Londra. Culmea este că el și soția lui tocmai începuseră un turneu european de promovare a Jocurilor Invictus și se aflau în Germania când a fost anunțat să vină de urgență, să-și ia adio de la Regină. Nu putem să nu observăm atitudinea Ducesei de Sussex, încă o dată sfidătoare față de familia regală, căci ea nu a catadicsit să meargă la Balmoral și să fie alături de soț.

meghan markle 3 jpg

Măcar i-a făcut o ultimă bucurie Reginei în vară, când i-a adus strănepoții din America la Londra, la Jubileul de Platină. Ocazie cu care Elisabeta a II-a a Marii Britanii a cunoscut-o și pe Lilibet, fiica lui Harry, care-i poartă numele.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg