Trubadurii anilor '80: Lionel Richie

25 decembrie, 2016
Lionel Richie jpeg

Deşi pe muzica lui multe cupluri s-au regăsit, versurile lui n-au reuşit să le ţină aproape pe cele două soţii ale sale.

 

image

„Say you, say me“, say... Lionel Richie (67). O melodie definitorie pentru cariera acestui titan al romantismului contemporan şi un blues fără de care nicio seară romantică nu e completă. Dar de unde vin această voce şi toate aceste armonii ce ne picură balsam în suflet?

Pe numele său adevărat Lionel Brockman Richie, artistul s-a născut pe 20 iunie 1949 în Tuskegee, în inima statului Alabama, chiar în perioada în care muzica „neagră“ din statele americane sudiste îşi crea propriul mit, Dixieland. Crescut la propriu în campusul Institutului Tuskegee, destinat studenţilor de culoare, unde cea mai mare parte a familiei lui a lucrat timp de două generaţii, Lionel a fost „expus“ unui mix continuu de gospel, country, pop, soul şi muzică clasică.

Ulterior, când familia s-a mutat în Illinois, Lionel a tânjit să revină în locurile în care a copilărit, aşa că s-a întors la Institut ca student la economie, cu o bursă de tenis – deşi şi-ar fi dorit să devină preot. Aflând că unii dintre colegii săi cântă într-o trupă soul, s-a alăturat şi el grupului, unde performa ca saxofonist şi ocazional ca vocalist. Băieţii şi-au spus Commodores, după ce au răsfoit la întâmplare dicţionarul, şi cântau în cluburi locale. Dar s-a auzit de ei abia în 1971, după ce au câştigat o audiţie şi şansa de-a face parte din spectacolele trupei Jackson 5.

Iniţial, sound-ul lor era disco-funky, dar după hituri ca „Machine Gun“ şi „Brick House“, Commodores au virat spre genul romantic, cu balade precum „Easy“, „Three Times a Lady“ şi „Still“, compuse şi interpretate de Lionel însuşi.

image

Devenit noul star Motown, el s-a detaşat şi mai mult de grup în 1980, când a compus memorabila piesă „Lady“ pentru solistul country-pop Kenny Rogers, căruia i-a şi produs albumul „Share Your Love“.

Iar duetul din 1981 cu Diana Ross pe melodia „Endless Love“,  inclusă pe coloana sonoră a filmului omonim şi care a rămas în topuri timp de nouă săptămâni (un record pentru acea perioadă!), a devenit piatra de temelie pentru cariera lui solistică. Astfel că mult aşteptatul album solo lansat anul următor, „Lionel Richie“, cu melodia „Truly“ cap de listă, s-a epuizat într-o clipită, fiind necesară reeditarea lui imediată – s-a vândut în patru milioane de exemplare!

image

Următorul album, „Can’t Slow Down“, care crease o la fel de mare aşteptare şi care a fost propulsat de hiturile „Hello“, „Stuck on You“ şi „All Night Long“ (pe care Richie l-a cântat în ’84 la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles), s-a vândut de două ori mai mult şi a primit două premii Grammy, printre care şi pentru Albumul Anului.

Cireaşa de pe tort avea să fie, însă, Oscarul primit în 1985 pentru megahitul „Say You, Say Me“, inclus pe coloana sonoră a filmului „White Nights“ şi no.1 în topurile americane timp de patru săptămâni.

image

O performanţă dublată de onoarea de-a colabora cu Michael Jackson pentru single-ul caritabil „We Are the World“, dedicat cauzei săracilor din Africa.

N-a greşit nici când a revenit la stilul disco, cu albumul „Dancing on the Ceiling“, în ’86, dar în 1987 dispare, pur şi simplu, din industria muzicală, după aproape două decenii de înregistrări şi concerte.

Pauza durează până în 1992, când Motown lansează o compilaţie intitulată „Back to Front“. Aceasta cuprindea o parte din hit-urile artistului, câteva melodii ale trupei Commodores, dar şi trei cântece noi, printre care „Do It to Me“.

image

Până în 1996, Lionel Richie n-a mai înregistrat nimic, în această perioadă trecând prin mai multe pierderi în plan personal: tatăl său a murit, iar mariajul de 18 ani cu Brenda Harvey, iubita sa din liceu şi muza din spatele baladelor lui de succes, s-a destrămat.

Lionel Richie şi prima lui soţie, Brenda Harvey.

Practic, Lionel a fost prins înşelând-o cu cea care avea să-i devină a doua soţie, Diane Alexander. Brenda le-a deconspirat aventura, intrând peste ei în camera unui hotel din Beverly Hills şi aplicându-le amândurora o bătaie zdravănă. Ulterior, tot ea a avut de suferit, fiind acuzată de abuz, intrare prin efracţie, atac la persoană şi vandalism. Divorţul s-a pronunţat în 1993, iar Lionel şi-a pus din nou verigheta pe inelar doi ani mai târziu, ducând-o pe Diane la altar.

Lionel Richie s-a recăsătorit cu amanta, Diane Alexander.

Fericirea lor, însă, n-a durat decât opt ani, timp în care i s-au născut cei doi copii: Miles (22) şi Sophia (18) – acea Sophia care a avut parte de-o vară romantică cu Justin Bieber.

Sofia Richie

Dacă pe plan profesional a mai revenit cu câte un album şi a avut turnee în întreaga lume, fiind în continuare iubit şi cerut pe scenele internaţionale, pe plan financiar artistul a avut parte de mari emoţii. Căci, în ciuda averii sale de 200 de milioane de dolari, s-a confruntat cu unele probleme fiscale în 2010, pentru că nu-şi plătise taxele. Astfel, câteva dintre proprietăţile sale, în valoare de 1,13 milioane de dolari, au fost puse sub sechestru.

Fotografie de arhivă cu Lionel Richie şi micuţa lui adoptată, Nicole.

Asta nu l-a împiedicat să se poarte tot ca un crai de modă veche şi să înceapă o nouă relaţie, în 2012, cu o femeie mai tânără cu jumătate din anii săi. Ceea ce e posibil să fi creat unele discuţii între el şi fiica lui adoptivă, Nicole Richie (35), care i-ar fi spus să nu-şi mai aleagă partenere atât de tinere. „Mi-e greu să-mi dau seama de vârsta unei femei. Mai merg cu Nicole pe stradă, mă uit după câte o fată şi ea ţipă la mine: «Tată, fata aia are 18 ani!». Şi nu-mi vine să cred“, spunea el amuzat. „Nicole mi-a zis: «Tată, eu nu mă întâlnesc cu nimeni de vârsta ta, aşa că nu te întâlni nici tu cu femei de vârsta mea». Asta m-a cam pus pe gânduri“, a spus cel care continuă să se uite după prospături prin Beverly Hills şi căruia i se impută şi o aventură amoroasă cu Kris Jenner, consumată prin ’83, în urma căreia s-ar fi născut Khloé Kardashian, potrivit unor surse ale publicaţiei „In Touch“.



Recente pe Ok! Magazine

White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg