Tuba Büyüküstün, cea mai frumoasă actriță din Turcia, onorată cu o statuie la Madame Tussauds Istanbul

FotoJetTuba jpg

Madame Tussauds Istanbul, renumitul muzeu de ceară cu o istorie de 250 de ani, a adăugat-o pe frumoasa Tuba Büyüküstün în portofoliul său, un nume deja celebru în lumea cinematografiei și a televiziunii.

Asemănarea este izbitoare, actrița a venit la inaugurarea propriei sale statui de ceară pe 15 aprilie, la Muzeul Madame Tussauds Istanbul.

Tuba și statuia PNG

Tuba Büyüküstün este cea mai recentă vedetă adăugată colecției impresionante de statui de ceară de la Madame Tussauds Istanbul. Aici se află peste 70 de statui ale celebrităților relevante în Turcia, din domenii diverse: artă, sport, cultură, știință. Muzeul caută să se actualizeze continuu și să răspundă dorințelor publicului. Iar superba brunetă Tuba Büyüküstün nu putea să lipsească, este una dintre cele mai apreciate actrițe ale Turciei, cunoscută și românilor, cel mai recent din seria ”Rise of Empires: Ottoman”. Serialul îi are în distribuție pe Cem Yigit Uzümoglu în rolul Sultanului Mehmed al II-lea și Daniel Nuţă în rolul lui Vlad Ţepeş.

Tuba Büyüküstün, Getty (9) jpg

Fanii actriței pot să se pozeze cu statuia de ceară a acesteia la Istanbul, din 15 aprilie.

Statuia este realizată impecabil, cu o atenție la detalii fantastică.

Tuba și statuia2 jpg

Mai mulți artiști profesioniști de la Madame Tussauds din Londra și Istanbul au colaborat pentru ”a da viață” figurii de ceară. În cele din urmă, celebra actriță însăși a făcut o vizită la sediul Madame Tussauds din Londra pentru a supraveghea și a finaliza retușurile finale ale figurii de ceară.

„Consider că este una dintre cele mai extraordinare experiențe din viața mea”, a spus Tuba Büyüküstün, care a fost prezentă la lansare și nu și-a putut ascunde încântarea când a văzut silueta de ceară, 1:1 cu ea. Uimitoarea actriță și-a câștigat recunoașterea internațională pentru performanțele sale remarcabile în diverse producții și, de asemenea, s-a impus ca ambasador al bunăvoinței UNICEF, participând activ la proiecte sociale. Este urmărită de milioane de fani din întreaga lume, iar asta este o dovadă clară că popularitatea sa a trecut de mult dincolo de granițele Turciei.

Extrem de delicată și diafană, Tuba Büyüküstün este solicitată în diverse proiecte și este imaginea unei firme celebre de ceasuri de lux, IWC.

Datorită succesului său, Tuba Büyüküstün a primit numeroase premii, precum distincţiile de „Cea mai bună actriţă”, „Actriţa anului” sau „Cea mai elegantă actriţă”. Se spun că vedeta își negociază salariul pentru fiecare producţie în parte, iar sumele au crescut foarte mult în ultimii ani.

Tuba Büyüküstün are 40 de ani și doi copii cu fostul soț Onur Saylak, cu care a fost căsătorită între 2011 și 2017. Frumusețea sa a făcut-o extrem de dorită, iar zvonurile legate de relațiile cu mai mulți actori pe care i-a cunoscut pe platourile de filmare nu au lipsit.

Foto: Getty și Instagram



Recente pe Ok! Magazine

elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png