Tyra Banks este studentă la Harvard 

Actualizat:

Celebrul model s-a întors la şcoală. Şi nu oriunde, ea a preferat cursurile de business de la Harvard, pe care le urmează de anul trecut. Tyra Banks vrea să-şi continue educaţia la 37 de ani. De ce s-a întors oare pe băncile şcolii

Celebrul model s-a întors la şcoală. Şi nu oriunde, ea a preferat cursurile de business de la Harvard, pe care le urmează de anul trecut.

Tyra Banks vrea să-şi continue educaţia la 37 de ani. De ce s-a întors oare pe băncile şcolii modelul devenit între timp un mogul care conduce un imperiu în valoare de mai multe milioane de dolari? „Dacă vreau ca echipa pe care o conduc, compania mea să fie cele mai bune, trebuie în primul rând ca eu să fiu cea mai bună. Aşadar mi-am îndreptat paşii către cea mai bună facultate”, a declarat vedeta pentru CBS News. Tyra şi-a început cariera de manechin la vârsta de 17 ani, cu numai câteva luni înainte de a începe facultatea Loyola Marymount, din Los Angeles. „Momentul în care mi-am amânat studiile, pentru că fusesem descoperită şi primisem un contract de modeling la Paris, a fost foarte dificil. Am luat decizia de-a renunţa la şcoală foarte greu”, precizează ea.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg