Uite cât de simpatică este fiica cea mică a lui Dwayne Johnson!

Actualizat:
9 png

The Rock intră în acţiune alături de fiica sa cea mică, Jasmine.  În vârstă de un an şi jumătate, mezina familiei se aventurează în apele unui râu, alături de puternicul său tată, pentru o zi memorabilă. Actorul de 45 de ani mai are o fată de 15 ani, Simone, din căsătoria anterioară cu Dany Garcia, fiică alături de care mai apare pe la evenimente, însă micuţa sa de 18 luni, fiica sa cu cântăreaţa Lauren Hashian este de-a dreptul adorabilă.

Cei doi s-au distrat ieri în apele tulburi ale râului Chattahoochee, iar momentul când The Rock şi fiica sa stăteau în apă a fost imortalizat într-o fotografie superbă.  "A prins mâna lui tati şi a început să mă tragă fix în mijlocul râului Chattahoochee. Micuţă fără frică", a scris tatăl mândru pe Instagram. "Inima mea este plină de recunoştinţă pentru că am putut să petrec această zi cu familia mea înainte de a sări în avion şi să aterizez direct în Germania în seara asta pentru muncă. Multă dragoste şi respect faţă de bărbaţii şi femeile curajoase care şi-au sacrificat totul pentru ţara şi familia lor, aşa încât îmi pot iubi şi proteja propria familie."

Micuţa Jasmine este adorabilă, iar tatăl său umple reţelele de socializare cu fotografii alături de minunea sa.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg