Uite ce bine arată John Travolta la 61 de ani!

Actualizat:
Celebrities Visit 'Late Show With David Letterman'   New York jpeg

Este unul dintre actorii de referinţă de la Hollywood şi pare că nu îmbătrâneşte deloc. Deşi a ajuns deja la vârsta de 61 de ani, John Travolta este în continuare bărbatul şarmant, de care toate femeile s-au îndrăgostit la începutul carierei sale.

În urmă cu câteva zile, simpaticul actor a fost văzut mergând pe jos, prin Beverly Hills, şi întrebând în stânga şi-n dreapta, probabil, cum să ajungă într-un anumit loc, unde urma să se întâlnească cu un prieten.

image

Însă, ceea ce ne-a atras atenţia a fost faptul că actorul arată extraordinar de bine la 61 de ani şi că poartă un outfit tineresc, care îi vine de minune.

image

Celebrul actor, care tocmai a anunţat că va face parte din distribuţia peliculei ”Gotti: In The Shadow of My Father”, era îmbrăcat într-o pereche de blugi închişi la culoare, o cămaşă neagră şi o şapcă, ce ascundea un păr tuns periuţă.

John Travolta fost nominalizat de doua ori la premiul Oscar, cel mai recent pentru portretizarea asasinului filosof în Pulp Fiction (regia Quentin Tarantino). De asemenea a mai fost nominalizat la premiile BAFTA şi Globul de Aur pentru acelaşi rol extrem de apreciat şi a fost ales ’Cel mai bun actor’ de către Los Angeles Film Critics Association, pe lângă alte premii importante.

Sursa foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg