Uite ce i-a transmis George Stanca lui Cornel Patrichi chiar cu o zi înainte ca acesta să moară
Într-una dintre celebrele sale “scrisori” publicate în cotidianul „Click!” îi spunea să nu se grăbească să plece.
„Mă doare sufletul de ce aud acum despre tine; anume că eşti foarte bolnav, aproape cu speranţa spulberată…
Îmi vine să înnebunesc când îmi dau filmul vieţii înapoi şi constat de câte ori m-ai sunat, relativ recent, să ne vedem la localul acela, al nostru, unde mâncam guvizi. Comoditatea asta a mea, lenea metafizică, mă îndemnau să-ţi spun mereu - şi, nu mint - anume că iarna nu-mi place să ies din casă. O dată, în februarie, eram plecat din ţară şi nu aveam cum, dar pentru restul, crede-mă, îmi vine să-mi dau palme. Ne vom mai întâlni acolo? Vom mai sta la un pahar de vin? Ai terminat sticla aceea de vin ”Soare”, pe care ţi-am dăruit-o ultima oară? Apoi, abia acum realizez tristeţea ascunsă din ochii tăi, de la ultima întâlnire. Şi manevra aceea învăluitoare, de a vinde totul. Nu ştiu de ce nu ai vrut să spui măcar că eşti bolnav, ai ţinut secret? Că asta mă irită cel mai mult. La fel, un alt mare prieten de-al meu din show-biz, Gil Dobrică, era pe patul… acela şi mă chema la un pahar de vin - ”sănătate curată, cocoş!” - la Craiova, până-n ziua în care a plecat. Sigur, că unele lucruri nu trebuiesc cunoscute, unele detalii, dar altfel cum să te desparţi de prieteni? De ziua ta, 1 aprilie, nu am apucat de dimineaţă să te sun, să te felicit, că m-a sunat biata Cornelia. Când i-am văzut numele pe display-ul telefonului am crezut, jur!, că mă sună să mă ia complice la vreo farsă pe care ţi-o pregătea. De cum i-am auzit glasul, tonul, intensitatea, am priceput că nu e bine cu tine. Iată, acum, a sosit şi Alexandru. Eşti înconjurat de cei dragi. Poate asta o va vedea Dumnezeu, va vedea ce familie frumoasă sunteţi şi va uita de intenţiile Lui.
Vestea bună pentru mine este poate surprinzătoare, dar esenţială. Îţi ştiam părerile nu prea măgulitoare, despre subiectul acesta, fără ca tu să ai vreo înverşunare contra Bisericii sau a lui Dumnezeu. Ai primit cu seninătate prezenţa preoţilor la capul tău. Ai avut o atitudine normală, creştinească. Şi bine ai făcut! Fii liniştit cu sufletul; iartă tot ce poţi ierta; cere iertare acolo unde trebuie.
Şi, mai ales, nu te grăbi să pleci, dragă prietene! Repet, acum îl ai şi pe Alexandru cu voi. În ce mă priveşte, te mai aştept tot acolo. La o gustare şi …la o de-gustare. Pentru totdeauna, al tău G. S.“
