Uite cum arată casa lui Adele

Actualizat:
untitled18 jpeg

Cântăreaţa britanică a locuit mult timp într-un apartament din centrul Londrei. Acum, ea a dat zgomotul oraşului pe liniştea provincială şi s-a mutat într-o vilă care valorează 7 milioane de lire sterline.

Cântăreaţa britanică a locuit mult timp într-un apartament din centrul Londrei. Acum, ea a dat zgomotul oraşului pe liniştea provincială şi s-a mutat într-o vilă care valorează 7 milioane de lire sterline.

După un an plin de încercări, Adele şi-a recuperat vocea, are parte de şi mai mult succes pe plan profesional şi a întâlnit o nouă iubire. Şi pentru că toate-i merg din plin, a venit timpul pentru încă o schimbare: mutarea în casă nouă.

De curând, artista a terminat de plătit ratele la apartamentul său londonez, din selectul cartier Notting Hill, pe care l-a cumpărat în 2009, la preţul de 380.000 de lire sterline. Dar Adele (23) l-a şi închiriat, având în vedere faptul că, tot recent, a decis să se mute în Sussex, într-o vilă cu zece dormitoare, unde are de gând să locuiască cu actualul ei iubit, Simon Konecki (36).

image

Construcţia este realizată din cărămidă roşie, e construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi valoarează acum 7 milioane de lire sterline, după ce a fost achiziţionată de actualii proprietari în 2004 pentru doar 1,8 milioane de lire sterline. Lui Adele îi convine această mutare şi datorită faptului că reşedinţa se află în apropierea casei părinteşti a lui Konecki din Brighton, la doar o jumătate de oră de mers cu maşina.

vezi aici galeria foto

Dotată cu o piscină interioară şi cu una exterioară, pistă de aterizare şi o casă separată pentru personalul angajat, vila mai beneficiază şi de un teren plin de verdeaţă şi flori, întins pe

.

Deşi recunoaşte că nu foloseşte toate cele 10 dormitoare ale vilei din sud-estul Marii Britanii în care s-a mutat, Adele a acceptat să plătească o chirie de 15.000 de lire sterline.

„Vila aceasta este doar pentru protecţie“, a declarat artista, care este convinsă că locuinţa îi va oferi intimitatea de care are atât de multă nevoie.

Foto: Daily Mail



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg