Ultima apariţie televizată a Florinei Cercel, înainte de a muri: „Dumnezeu m-a binecuvântat“ VIDEO

Actualizat:
1 florina cercel a murit jpg jpeg

În această dimineaţă, una dintre cele mai mari actriţe pe care le-a avut România, Florina Cercel, a murit după ce timp de mai mulţi ani s-a luptat cu cancerul pulmonar.

În ultimele luni, Florina Cercel revenise pe scena teatrelor din Bucureşti şi a vorbit despre acest lucru la Antena 1 şi la Antena 3, la mijlocul lunii februarie, atunci când a avut şi ultimele apariţii televizate.

„Eu cred că Dumnezeu m-a binecuvântat pe mine dându-mi această profesie, acest har, această bucurie de a mă întâlni mereu cu publicul. Nu realizez că trece timpul şi că am spectacol aproape seară de seară şi de fiecare dată cu alt rol şi altă poziţie geografică a României. Bucuria de a mă întâlni mereu cu publicul îmi dă mie o sănătate extraordinară din toate punctele de vedere. Publicul îmi dă mie totul, dar şi eu dau totul publicului. Am emoţii din ce în ce mai mari în faţa publicului. Fără emoţie nu poţi crea. Tot timpul ai ceva de învăţat, tot timpul e ceva nou. Niciodată nu spui la fel replica“, a spus Florina Cercel, la mijlocul lunii februarie, la Antena 1.

Născută pe 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ, Florina Cercel a avut peste 100 de roluri în filme şi piese de teatru, fiind recunoscută de publicul larg datorită rolului din „Gaiţele“, dar şi drept Spania din „Inimă de ţigan“ şi „Regina“.



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg