Un fan s-a urcat pe scenă în timpul concertului susţinut de Beyonce. Iată ce a stârnit!

Actualizat:
Beyonce Jay Z noiembrie 2003 jpeg

Sunt mulţi artişti care invită fani pe scenă în timpul concertelor. Beyonce şi Jay Z nu sunt printre aceştia. Ei preferă să interacţioneze cu fanii lor prin intermediul pieselor, evitând contactul fizic cât de mult se poate. Totuşi, la cel mai recent show al lor, un fan le-a dejucat planurile.

Be şi Jay Z sunt, în prezent, în turneul mondial ”On the Run II Tour"

Extaziat că-i are în faţă pe doi dintre cei mai mari artişti ai lumii, un fan şi-a luat inima în dinţi şi a urcat pe scenă în timpul concertului susţinut de Beyonce şi Jay Z în Atlanta, sâmbătă noaptea. Din păcate pentru el, reacţia celor doi cântăreţi n-a fost cea la care se gândea el.

Anthony Charles Thomas Maxwell (26) a cauzat panică atunci când a urcat pe scenă pentru a-l aborda pe Jay Z. În doar câteva secunde, dansatorii artiştilor l-au imobilizat şi oprit din a merge în backstage după Beyonce şi Jay Z.

Evident, toată scena s-a încheiat cu reţinerea tânărului şi cu o citaţie pentru comportament neadecvat. Totuşi, a scăpat de închisoare, fiind eliberat la câteva ore după incident. Jay Z a declarat că nu a fost rănit şi că niciun concert viitor nu va avea de suferit în urma acestui eveniment.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg