Un Nadal cu o freză nouă, la o ieşire cu iubita şi sora lui

Actualizat:
Exclusif   Rafael Nadal va dîner avec sa famille et des amis à Paris jpeg

Departe sunt vremurile în care un Nadal de 19 ani, cu un look de Mowgli din Cartea Junglei câştiga în mod surprinzător turneul de la Roland Garros. Se întâmpla în 2005, adică perioada în care Rafael Nadal avea încă acel look de puştan, îşi purta părul tuns mediu şi era adorat de toată suflarea feminină din arene.

Nadal în 2005

Anii au trecut, spaniolul este tot favorit la Openul francez, a împlinit 31 de ani pe 3 iunie, a mai pierdut din păr şi, de ce să nu recunoaştem, şi din sex-appeal.

Rafael Nadal cu Maria Francesca "Xisca" Perello, mijloc, şi sora sa, Maria Isabel Nadal, stânga

Între două meciuri în capitala Franţei, Rafael a fost surprins, ieri, la o ieşire alături de numerosul lui anturaj, rude, prieteni şi membri ai staffului tehnice, care-i sunt alături în timpul turneului.

Un Nadal cu o freză nouă şi oarecum inedită a fost însoţit la masă de iubita lui, Maria Francesca Perello, părinţii Sebastian Nadal şi Ana Maria Perera, sora lui, Maria Isabel Nadal, antrenorul Carlos Moya şi alţi prieteni.

Rafael Nadal şi Maria sunt împreună de mult timp

Nadal a etalat o freză cu care nu l-am mai văzut

Legat de iubita lui Nadal, noi tot aşteptăm ca acesta să-şi facă curaj şi s-o ceară de nevastă pe Maria, cu care este împreună de mult timp.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg