Un prieten de-al Dianei Belbiţă vine în al doilea sezon Exatlon

Actualizat:
Diana Belbita la EXATLON 3 jpeg

Diana Belbiţă

După succesul înregistrat de primul sezon al acestui reality show, Exatlon revine, din toamnă, cu un nou sezon, iar producătorii au anunţat, deja, primele nume care intră în echipa Faimoşilor.

Este vorba despre gimnasta Silvia Stroescu şi de luptătorul de Kempo Mirel Drăgan, prieten cu o altă sportivă profesionistă care a concurat în primul sezon, Diana Belbiţă.

Mirel Drăgan este multiplu campion naţional, european şi mondial la Kempo şi se alături echipei Faimosilor de la „Exatlon”, gata să demonstreze ce poate pe traseele complicate din Dominicană. Mirel Drăgan este unul dintre cei mai valoroşi luptători de Kempo din România, are în palmares 14 trofee de campion mondial şi a luptat în cele mai importante competiţii din Europa, Asia şi SUA.

„Am mari aşteptări de la mine, în cadrul acestei competiţii extraordinare, şi sper că eu să fiu câştigătorul <Exatlon>. Ambiţia, rezistenţă şi viteză  vor fi atuurile mele. Am 26 de ani de când practic sport, aşa că voi face faţă cu brio condiţiilor din Republica Dominicană. Slăbesc câte 16 kg pentru un meci, atunci când mă pregătesc pentru acesta, aşa că nu cred că îmi va fi foarte greu să mă adaptez acolo”, a declarat sportivul.

Noul sezon „Exatlon”, care va începe în toamna această, la Kanal D, promite să fie unul cel puţin la fel de intens ca primul, cu concurenţi pregătiţi să dea totul pe traseele spectaculoase din Republica Dominicană.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg