Unde mai aterizează barza la Hollywood?

Actualizat:
1 blake lively gettyimages 1140826580 jpg jpeg

Primim veşti minunate de peste Ocean, unde o nouă generaţie se pregăteşte să vină pe lume la Hollywood!

Cine-şi extinde, cât de curând, familia? Odată ce mult aşteptatul bebeluş regal al Ducilor de Sussex s-a născut, pe 6 mai, putem să ne concentrăm atenţia şi asupra copiilor care urmează să vină pe lume la Hollywood. Pentru că există deja mai multe staruri aflate în diferite stadii ale sarcinii, care de-abia aşteaptă să-şi strângă pentru prima dată-n braţe micuţii.

blake lively ryan reynolds gettyimages 629980984 jpg jpeg

Blake Lively (31), de pildă, provine dintr-o familie numeroasă, cu cinci copii, şi şi-a dorit dintotdeauna mulţi urmaşi. „Vreo 30, dacă s-ar putea“, spunea prin 2012. Ei, nici chiar aşa, dar trei cu siguranţă o să fie, pentru că actriţa este deja însărcinată pentru a treia oară. Faimoasa gravidă şi-a etalat prima dată burtica pe 2 mai, când i-a fost alături soţului Ryan Reynolds la premiera din New York a filmului său, Pokémon: Detective Pikachu. Felicitări celor doi actori, care şi-au unit destinele încă din 2012 şi au deja două fetiţe, pe James (4) şi Inez (2)!

keira knightley e insarcinata cu al doilea copil2 jpg jpeg

Dacă maternitatea este floare la ureche pentru fostul star al serialului Gossip Girl, nu putem spune acelaşi lucru şi despre Keira Knightley. Actriţa mai are puţin şi îşi extinde familia, dar nici măcar hormonii sarcinii nu-i pot estompa amin¬tirile mai puţin plăcute de după prima naştere: „Femeile trec printr-un adevărat maraton fizic şi emoţional odată ce devin mame. Eu sunt o norocoasă, pentru că îmi permit ajutor în creşterea copilului, dar, chiar şi aşa, mi-e îngrozitor de greu!“ Şi asta se întâmpla după naşterea primului ei prunc, pe care a comparat-o, în mod grafic şi realist, cu un „câmp de luptă“ şi care-i amintea numai despre „voma, scaunul, sângele şi cusăturile“ din timpul travaliului. Pe măsură ce au trecut anii şi Edie (4) - fetiţa ei şi a soţului James Righton - a crescut, discursul britanicei s-a domolit într-atât încât să sperăm la o experienţă mult mai uşoară de data aceasta.

miranda kerr evan spiegel profimedia 0393942845 jpg jpeg

Că tot a venit vorba despre mijloace financiare care să asigure un trai lipsit de griji pentru moştenitorii vedetelor, un copil absolut răsfăţat va fi cel al Mirandei Kerr (35) şi al creatorului Snapchat, Evan Spielgel (28). La numai 10 luni de când cei doi soţi au devenit părinţii simpaticului Hart, fosta soţie a lui Orlando Bloom (42) a rămas iar însărcinată! „Miranda, Evan, Flynn şi Hart de-abia aşteaptă venirea pe lume a celui mai nou membru al familiei!“, a declarat, printr-un comunicat de presă, îngeraşul Victoria’s Secret, care mai are un băiat, pe Flynn (8), din prima ei căsnicie, cea cu starul din trilogia Stăpânul inelelor. „Inima ţi se măreşte incredibil de mult după ce apare al doilea copil...“, rostea plină de iubire pentru băieţii ei. Dar la al treilea?...



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg