Va spune DA a patra oară la 60 de ani! Halle Berry tocmai a primit inelul de logodnă de la iubitul ei

După trei mariaje eșuate și doi copii cu doi bărbați diferiți, actrița de culoare e ata să treacă la următorul nivel al relației cu Van Hunt, cântărețul și compozitorul alături de care trăiește de aproape 6 ani.

Halle Berry & Van Hunt (EPA Efe) jpg

Anul trecut, Van Hunt a dezvăluit că i-a cerut deja mâna lui Berry, dar actrița părea ezitantă. Acum, însă, Halle Berry s-a răzgândit și așteaptă cu nerăbdare cea de-a patra nuntă.

Pe 5 februarie, Halle Berry a fost invitată la „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon” și, chiar înainte de începerea interviului, actrița a spus că dorește să clarifice unele interpretări eronate despre relația ei cu Van Hunt: „Ei bine, există o oarecare confuzie cu privire la faptul că el m-a cerut în căsătorie și eu am refuzat”, le-a explicat Berry lui Fallon și publicului. Apoi a continuat: „Nu, nu este așa. Nu am refuzat. Pur și simplu nu avem o dată stabilită”, a explicat ea. „Desigur că am acceptat să mă căsătoresc cu el”, a exclamat ea, fiind întâmpinată de urale și aplauze din partea publicului. Berry a spus apoi că Hunt i-a dat „un inel mic”, arătând spre degetul ei cu un inel de logodnă care nu era deloc mic și care are un design cu totul deosebit.

Cu designul său pătrat, accentele în carouri și diamantul central, inelul de logodnă primit de Halle Berry e impresionant.

Van Hunt a cerut-o în căsătorie anul trecut

După cum a explicat Berry, oamenii au presupus că ea a refuzat cererea în căsătorie a lui Hunt anul trecut. În iunie 2025, cei doi au fost invitați la emisiunea „Today with Jenna & Friends”, unde Hunt a dezvăluit că deja o ceruse în căsătorie pe câștigătoarea premiului Oscar: „Așa că i-am făcut propunerea, iar aceasta este încă în așteptare, după cum puteți vedea. Este încă în suspans. Poate o puteți încuraja”, a spus muzicianul, ceea ce a stârnit râsul lui Berry. Actrița nu a spus că a refuzat, ci a explicat motivul pentru care nu se grăbește să se căsătorească.

„Păi, eu am fost căsătorită de trei ori. Van a fost căsătorit o singură dată, așa că nu, nu simțim că trebuie să ne căsătorim pentru a ne valida iubirea în vreun fel. Nu simțim asta”, a spus ea, care s-a căsătorit cu primul ei soț, David Justice, în 1993, iar patru ani mai târziu au divorțat. În 2001, Berry s-a căsătorit cu Eric Benét, dar uniunea nu a durat, iar doi ani mai târziu s-au separat. Al treilea ei soț a fost, Olivier Martinez în 2013, iar în același an a născut un fiu, Maceo-Robert. Au divorțat doi ani mai târziu. Berry mai are o fiică, Nahla Ariela, născută în 2008, cu Gabriel Aubry, cu care a avut o relație între 2006 și 2010.

Actrița în vârstă de 59 de ani l-a cunoscut pe Hunt în timpul pandemiei din 2020. Fratele lui Hunt o cunoștea pe actriță și a vrut să-i cupleze. Berry a spus că, deși la început a ezitat, în cele din urmă a acceptat. Cei doi au început să se cunoască prin mesaje text și apeluri telefonice, înainte de a se întâlni personal pentru o întâlnire câteva luni mai târziu, după cum a declarat ea pentru „The Cut”. „Am fost nevoiți să lăsăm doar mințile noastre să se conecteze și să descoperim dacă aveam o legătură înainte ca trupurile noastre să decidă să se implice. Nu mai făcusem asta niciodată. M-am îndrăgostit de mintea lui, de conversațiile lui”, a explicat Berry, potrivit „People”.

În 2021, cuplul și-a oficializat relația pe covorul roșu, când au participat împreună la ceremonia Premiilor Oscar. Pe 14 august, Halle Berry va împlini 60 de ani, ceea ce înseamnă că are multe de sărbătorit anul acesta.

FOTO: Profimedia




Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg