Vacanţă ratată şi atac de panică! Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au urcat în avion, dar nu au mai ajuns la Roma. Ce s-a întâmplat

Actualizat:
4 adela1 jpg jpeg

Adela Popescu a împlinit  zile trecute 35 de ani şi şi-a dorit să petreacă evenimentul la Roma. Planurile i-au fost însă date peste cap şi călătoria s-a transformat într-un coşmar.

„Nu, nu am mai ajuns la Roma. La o oră după decolare, din cauza unei urgenţe medicale, a trebuit să ne întoarcem pe aeroport. Voi ştiţi că mie îmi e frică să zbor, iar starea de panică provocată de ceea ce s-a întâmplat m-a făcut să îmi doresc să cobor din avion. Sigur că Radu a încercat să îmi explice că persoana cu probleme e pe mâini bune acum, că nu e vorba de nicio defecţiune a aparatului de zbor, dar nu a fost chip să mă convingă. Probabil am făcut un atac de panică şi toate îmi păreau «semne». Cei care aţi trecut printr-unul ştiţi probabil cum deformează realitatea. În fine… am ajuns acasă, am comandat mâncare italienească, prosecco şi aproape am pupat pământul că sunt în siguranţă. Acum, întrebarea mea e, voi ce aţi fi făcut? V-aţi fi continuat zborul sau aţi fi coborât?”, a scris Adela pe o reţea de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg