Val Kilmer luptă pentru viaţă

Actualizat:
premium excl 20 eur spl1408179 010 jpg jpeg

În ultima zi din anul 2016, actorul a împlinit 57 de ani. O aniversare dulce-amară, dacă e să ne ghidăm după zvonurile teribile care circulă de ceva timp prin lumea filmului.

Acum. Pe 12 decembrie, actorul este fotografiat într-o stare groaznică.

Fostul Batman este doar o umbră a bărbatului chipeş de altădată, iar cele mai noi imagini, surprinse de papara­zzii tabloidului National Enquirer, ni-l arată pe star că se topeşte, pur şi simplu, pe pi­cioare.

„Val îşi trăieşte ultimele zile. Încearcă să îi asigure pe toţi că se simte bine, dar e cât se poa­te de clar că nu e aşa. Lucrurile devin din ce în ce mai grave“, a declarat un apropiat al actorului pentru publicaţia citată. Un lucru care confirmă semnalul de alarmă tras de Michael Douglas pe 30 octombrie, când acesta a făcut public calva­rul lui Val, acelaşi prin care a trecut, cu ani în urmă, şi el.

Actorul care a ajuns să cântărească puţin pes­te 40 de kilograme a dat fanilor motive de îngri­jorare atunci când a apărut, pe 9 decembrie, la vizionarea din San Diego a noului său film, Ci­tizen Twain, o ecranizare a one man show-ului său cu acelaşi nume. Piesa pusă în scenă în tea­trele din numeroase oraşe americane i-a adus elogii lui Val pentru jocul lui actoricesc, însă e păcat că succesul vine la pachet cu aceste gra­ve probleme de sănătate.

Înainte. Val era imaginea sănătăţii, chiar cu ceva kilograme în plus.

Hainele îi atârnă, azi, pe silueta scheletică, iar actorul pare dependent de un spray pe care îl folosesc frecvent pacienţii bolnavi de cancer pentru gura şi gâtul uscate. Pentru a le susţine argumentul că actorul se luptă în tăcere cu necruţătoarea boală, cei de la National Enquirer l-au citat pe doctorul Stuart Fischer, care a recunoscut simptomele afecţiunii. „Arată grav bolnav şi pare că are o umflătură în partea dreaptă a gâtului. Iar asta nu e bine.“

Mai mult, cu o lună înainte, Val a fost văzut că se foloseşte de un tub traheal pentru a reuşi să respire şi să mănânce, tub pe care îl ascun­de, de obicei, sub eşarfe sau fulare.

Cu toate că zvonurile legate de boala acto­rului nu sunt noi, Val a negat cu tărie că ar suferi de cancer la gât, în timp ce mama lui, Gladys Leach, a mărturisit că fiul ei a fost, în­tr-adevăr, bolnav, dar s-a vindecat cu ajutorul „tratamentelor“... creştine, înlocuind pastilele cu rugăciuni.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg